David Beckham, primul bărbat care a pozat pentru revista Elle UK

30 05. 2012, 16:00

David Beckham, starul echipei de fotbal L.A. Galaxy, dar și un adevărat erou național, a fost prima alegere a celor de la Elle UK, pentru coperta din iulie 2012. Fotbalistul apare în câteva ipostaze demne să înnebunească fanele.

Victoria Beckham și-a susținut soțul printr-un post pe Twitter cu noua sa ipostază, adăugând mențiunea: „Arată foarte bine”.

Când trebuie să vorbească despre el, David Bekham este reticent: „Prefer să îi las pe alții să vorbească despre mine. Sunt timid. Nu știu ce să spun. Urăsc să ma descriu eu”.

Nu același lucru se întâmplă atunci când vine vorba despre copii. „Sunt un tată fericit. Imi place să mă joc cu cea mică, să o mușc în joacă de picioare și umeri. Este un copil minunat. Ne iubim toți copiii la fel, dar dragostea dintre o fată și băieți este puțin diferită”, spune fotbalistul.

David și Victoria au împreună patru copii: Brooklyn, 13 ani, Romeo, 9 ani, Cruz, 7 ani, și Harper, 10 luni.

Noua ipostază în care îl vedem pe David Beckham este asemănătoare cu cea a lui Brad Pitt. Soțul Angelinei Jolie a devenit primul bărbat care este imaginea parfumului pentru femei Chanel no.5.