De Paşte, PRO TV difuzează “Conan”

15 04. 2012, 05:00

Conan este un personaj creat acum mai bine de opt decenii, erou a numeroase cărţi, benzi desenate, filme, desene animate şi jocuri video. Cel mai recent film în care el este readus la viaţă, „Conan„, reuneşte cu succes toate motivele pentru care fanii l-au îndrăgit de-a lungul anilor şi va fi difuzat de ProTv, duminică, 15 aprilie, de la ora 20.30. Performanţa actoricească a lui Jason Momoa, interpretul lui Conan, a întrecut cu mult aşteptările criticilor. Aceştia l-au comparat cu Arnold Schwarzenegger, care de asemenea a jucat rolul Conan în filmul din 1982, şi au ajuns la concluzia că rolul i s-a potrivit mult mai bine lui Momoa.
Scenele de luptă au fost considerate în special punctul lui forte, dar pentru asta a muncit mult, antrenându-se zilnic aproape două luni în arte marţiale. „Nu pot să cred că m-au plătit să fac atâtea lucruri interesante! A fost o mare onoare să mi se dea ocazia de a interpreta acest rol.” a declarat acesta. Reprezentanta răului în acest film, Marique, a fost jucată de actriţa Rose McGowan. „M-am distrat de minune la filmări şi îmi place foarte mult ce a ieşit!” a spus actriţa. În film, are o scurtă apariţie şi supermodelul român Alina Puşcău, într-o scenă topless mult comentată.