Dell si-a unit fortele cu Baidu pentru a produce smartphone-uri si tablete in China

06 09. 2011, 13:56

La numai cateva zile de la lansarea propriului sistem de operare, similar celor de la Google – Android, gigantul motor de cautare chinez Baidu a ales sa se extinda pe piata hardware cu productia de smartphone-uri si tablete, cu ajutorul companiei Dell.

Cele doua companii spera sa valorifice o piata cu mai mult de 900 de milioane de abonati la servicii mobile.

Un purtator de cuvant Dell a refuzat sa ofere o data de lansare a noilor produse insa surse apropiate spun ca ar putea avea loc in jurul lunii noiembrie, anul curent.

Anuntul acestui parteneriat a venit si in urma anuntului privind cresterea cu 22% a vanzarilor Dell din primul sfert financiar al acestui an, dar ramane de vazut daca aceasta alianta va avea vre-un impact asupra unei piete dominate de Apple si Lenovo.