Denzel Washington, recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră

Apropo.ro / 24.07.2014, 08:00
Denzel Washington, recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră
Actorul american Denzel Washington va primi premiul Donostia pentru întreaga carieră, la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastian, care se va desfăşura în Spania, în perioada 19 - 27 septembrie.
Cel mai recent film în care joacă starul american, lungmetrajul  „The Equalizer”, regizat de Antoine Fuqua, va avea premiera europeană la San Sebastian şi va fi proiectat în deschiderea acestui festival, informează screendaily.com.
 
În timpul ceremoniei de deschidere a festivalului, Denzel Washington va primi din partea organizatorilor Donostia Lifetime Achievement Award, conform Mediafax.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Filmul „The Equalizer” va fi proiectat în afara competiţiei festivalului, pe 19 septembrie, în prezenţa actorului Denzel Washington şi a regizorului Antoine Fuqua, în Kursaal Auditorium.
Realizat pe baza unui scenariu scris de Richard Wenk, filmul „The Equalizer” se inspiră dintr-un serial TV creat de Michael Sloan şi Richard Lindheim.
 
Denzel Washington a colaborat în trecut cu regizorul Antoine Fuqua la filmul „Zi de instrucţie/ Training Day”, în 2001, în care starul hollywoodian a interpretat un rol care i-a adus premiul Oscar.
 
Filmul „The Equalizer” va avea premiera în România pe 26 septembrie.