DJ Wanda se recuperează cu fizioterapie şi aqua gym după operaţia la coloană

20 04. 2015, 08:00

“Timp de 10 zile am făcut în fiecare dimineaţă sesiuni de fizioterapie, unde am fost conectată la un aparat de electrostimulare care relaxează musculatura şi dezinflamează nervul sciatic. Durează în jur de 40 de minute şi se aplică pe zona sciatică, lombară şi a gambelor. Tot timpul supravegheată de kinetoterapeutul Miron Marius Florea. Apoi, am făcut kinetoterapie, exerciţii la sală special concepute pentru perioada de recuperare. Specialistul a avut grijă să am poziţia corectă în timpul exerciţiilor, să fiu descărcată din punct de vedere muscular, relaxată. Am făcut exerciţii pentru tonifierea abdomenului, astfel încât aceşti muşchi să preia din greutatea coloanei. La fel, exerciţii pentru muşchii fesieri şi cei ce protejează şira spinării. Am completat cu aqua gym, mişcare în piscină, foarte bună pentru că nu solicită coloana. În apă greutatea corpului este cu 10 kilograme mai mică”, povesteşte Dj Wanda.

FOTO: Arhiva personala