Dr. Dre a bătut măr o ziaristă, la o petrecere

04 11. 2014, 08:00

Pe când activa în grupul NWA, prin 1989, Dr. Dre avea melodii ale căror versuri spuneau despre uciderea polițiștilor, amor cu mai multe femei, etc.

În 1990, când Dee Barnes i-a luat un interviu lui Ice Cube, un alt membru al trupei, Dr. Dre și Ice Cube au vorbit dinainte să-și bată joc de aceasta. Astfel că la petrecerea de după lansarea unui album, la care au invitat-o și pe ea, din senin Dr. dre a început să-i care palme peste față și peste corp, în mod repetat. Se aflau în capătul scărilor și mulțimea adunată privea întreaga scenă.

A încercat să o împingă pe scări, dar a eșuat, astfel că a început să-i mai dea câteva lovituri la coaste. Aceasta a încercat să fugă, dar a prins-o în toaleta femeilor, unde i-a mai aplicat câteva lovituri.

Dee Barnes a încercat să-l dea în judecată și să-i ceară daune de 22,5 milioane de dolari, dar cu relațiile sale a ajuns să nu plătească suma, ci să lucreze 240 de ore în folosul comunității.

În ciudat tuturor problemelor, careira sa nu a avut de suferit. Albumul The Chronic s-a vândut în peste 4,5 milioane de dolari.