“Dragostea din tei”, în topul celor mai cunoscute piese din toate timpurile

28 09. 2015, 13:02

 Piesa „Dragostea din tei”, compusă de Dan Balan,  s-a clasat pe locul 18 din 50, alături de mari hit-uri ale altor trupe celebre, precum: Backstreet Boys, East 17, N’Sync, The Jackson 5, One Direction şi alţii.

“Dragostea din tei” a ajuns pe locul întâi în top-urile din peste 30 de ţări, ocupând locul 3 în topul vânzărilor din Marea Britanie, cu încasări de peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Single-ul a primit Discul de Platină şi Discul de Aur  în majoritatea ţărilor europene, precum şi în Asia şi America Latină.

Super hit-ul „Dragostea din tei” a fost inclus pe lista celor mai vândute single-uri din istoria mondială a muzicii.

În 2009, Dan Balan a fost nominalizat la premiul „Grammy” in calitate de co-autor al piesei “Live your life”, interpretată de celebra interpretă Rihanna şi rapper-ul T.I..

 

În prezent Dan Balan se pregateste de lansarea noului său single, intitulat „Funny Love”. Premiera piesei va avea loc pe data de 14 octombrie 2015.