Dupa ea… potopul

29 11. 2007, 13:42

Deseori este extraordinar de placut sa vezi un film in spatele caruia exista niste principii, daca nu solide, macar consistente si niste idei, daca nu complexe, macar inteligente. E si mai atragator si interesant sa urmaresti o poveste vie, animata de personaje plamadite din trairi si dialoguri firesti, care sa curga, sa se strecoare delicat printre momentele esentiale ale subiectului ca apoi sa se despleteasca intr-un deznodamant cu noima si semnificatie.

Ceea ce au in comun Andersen, fratii Grimm si cinefilii de pe alte taramuri este abilitatea de a construi o astfel de poveste care atunci cand schiopateaza la capitolul credibilitate reuseste sa fie frumoasa iar atunci cand pare usor difuza – sa existe un motiv intemeiat. Adica exact ceea ce le lipseste inca multor cinefili romani care dau la iveala scenarii fara idee si povesti fara continut, justificandu-se sub forma celor mai ipocrite pretexte artistice. Asa se face ca dorinta orbitoare de a atinge nivelul filmului american de duzina ii impinge in ultima vreme pe unii est-europeni sa se lepede de filmele inecate in mizeria nationala si sa se compromita in scenarii cu miros de plastic, uitand sa exploreze etapa intermediara.

Povestea filmului “Dupa ea” poate fi rezumata intr-o fraza: Stefan, un tip respectabil implinit pe toate planurile, o vede intr-o zi pe (sa-i spunem) “himera blonda” si de-atunci pana la sfarsitul filmului nu mai are liniste. Aparitiile tulburatoare ale acestui fotomodel-fantoma il rascolesc profund si Stefan isi distruge cariera si familia adulmecand indiciile pe care le culege cu ocazia fiecare intalniri de gradul III. Himera oxigenata ii bantuie si somnul si clipele de odihna fara ca Stefan sa aiba cea mai vaga idee ce se intampla, ajungand sa-l tarasca pe culmile disperarii si ale nebuniei isterice din care acesta isi revine insa destul de repede. Trairile presupus profunde din “mintea unui barbat” care se vor explorate in acest film sunt insa pe alocuri reduse la o curiozitate bolnava alimentata de un libido puternic.

Intriga e servita din primele minute, ceea ce face ca restul filmului sa se deruleze extrem de lent si implicit disipa excesiv suspansul. Fiind, asa cum s-a explicat, un film “de stare” – halucinatiile si trairile personajului interpretat de Dragos Bucur reprezinta nucleul filmului, explicatiile fiind presarate in doze insuficiente.

Mergand pe linia thriller-elor americane lejere, “Dupa ea” ridica misterul la un nivel atat de inalt incat sufoca aproape orice urma de fir narativ. Deznodamantul este o rupere brutala si grabita, ca si cum un post-it continand cateva replici ar fi fost lipit pe ultima pagina a scenariului. Jocul actoricesc e ingreunat de replicile nenaturale, de interioarele cosmopolite care impiedica relationarea spectatorilor cu spatiul naratiunii, singurul care salveaza situatia fiind Victor Rebengiuc care apare insa doar pret de cateva minute.

Per ansamblu, desi lipsurile tehnice au fost singurele aspecte stipulate de la inceput, acestea au deranjat cel mai putin si ar fi fost in mod cateogoric iertate cu usurinta daca scenariul si jocul actoricesc s-ar fi ridicat ceva mai sus.