Dustin Diamond ”Screech” a ajuns la închisoare

30 12. 2014, 10:00

Dustin Diamond, actorul care l-a interpretat pe Screech în serialul Salvați de Clopoțel a ajuns după gratii înainte de Crăciun, după ce a înjunghiat un bărbat, cu un briceag. Artistul s-a supărat după ce bărbatul a încercat să-i facă o fotografie alături de soția sa, pe când se aflau într-un bar. Lucrurile au degenerat rapid.

Deși rana a fost superficială, autoritățile și-au făcut datoria și l-au arestat pe Dustin, 37 de ani, pentru port ilegal de armă, precum și pentru punerea în pericol a unei vieți. Dustin se apără spunând că a fost legitimă apărare și că nu vrea să plătească cauțiunea impusă.

Cauțiunea i-a fost stabilită la 10.000 de dolari, dar va trebui să se prezinte în fața judecătorilor pe 29 ianuarie 2015.