E! ne duce pe covorul roşu la Oscar 2014

De: Mioara Tronaru / 01.03.2014, 08:00
E! ne duce pe covorul roşu la Oscar 2014
Sezonul premiilor continuă la E! cu Live From The Red Carpet: PREMIILE OSCAR 2014 duminică, 2 martie, începând cu ora 00.30.

E! ne va prezenta în direct, în noaptea de duminică spre luni, sosirea vedetelor pe covorul roşu al Ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar. Cea de a 86-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 2 martie 2014 la Dolby Theatre din Hollywood. E! va fi prezent la această gală, iar gazdele show-ului Live From The Red Carpet: PREMIILE OSCAR 2014, Ryan Seacrest şi Giuliana Rancic, ne vor însoţi pe covorul roşu al celor mai importante premii ale cinematografiei. De la interviuri amănunţite cu cei nominalizaţi până la invitaţii speciali care vor prezenta premiile, acest program este o defilare mondenă înainte de decernarea premiilor care nu trebuie ratată!

Şi pentru că apariţiile vedetelor pe covorul roşu merită o atenţie aparte, E! va difuza marţi, 4 martie, de la ora 22:30, o ediţie specială a emisiunii Fashion Police, dedicată Premiilor Oscar. Urmăriţi Fashion Police: The 2014 Academy Awards pentru a afla opiniile hilare ale faimoasei Joan Rivers, dar şi comentariile făcute de Giuliana Rancic, George Kotsiopoulos şi Kelly Osbourne, care trec în revistă ţinutele afişate pe covorul roşu al Premiilor Oscar, de la cele nemaipomenite până la cele discutabile.