E! vă invită în Las Vegas pentru o emisiune specială: „Men of the Strip”

23 08. 2014, 09:00

Localul „Men of the Strip” este ideea celebrului Jeff Timmons (membru al formaţiei 98 Degrees, premiată cu multiple discuri de platină), a coregrafului nominalizat la Emmy Glenn Douglas Packard şi a antreprenorului „Money Mike” Foland. „Men of the Strip” prezintă din alt unghi una dintre cele mai excitante ocupaţii din lume, striptease-ul masculin. Cei mai sexy, fierbinţi şi la modă entertaineri masculini, conduşi de Timmons, vor urca pe scenă, unde vor combina dansul senzual, muzica şi sportul şi vor transforma „Men of the Strip” în cea mai nouă atracţie din oraşul care le-a văzut pe toate.

Emisiunea specială marca E! îi urmăreşte pe protagoniştii acestui nou local fierbinte, după ce termină turneul prin SUA şi se pregătesc de primul lor spectacol în Las Vegas, unde speră să se stabilească pe termen lung, pe celebra Vegas Strip. Reality show-ul surprinde castingurile pentru căutarea unui nou membru al echipei, vieţile personale ale dansatorilor, repetiţiile epuizante şi încercările de a păstra un echilibru între vieţile lor private şi cele profesionale şi culminează cu spectacolul din Vegas, pe care mizează totul. Camerele de filmat surprind întreaga acţiune, în timp ce dansatorii plini de testosteron le oferă fanelor un spectacol de zile mari – în timp ce se dezbracă complet!

Nu pierdeţi detaliile acestui spectacol, urmăriţi noua emisiune Men of the Strip, care are premiera duminică, 24 august, de la ora 21:00, la E! Programul va fi reluat luni, 25 august, la ora 23:00.

Vezi mai multe poze în galeria foto.