Ed Sheeran, Steliana Sima, Donna Summer, A-HA şi Jennifer Lopez vin la “Te cunosc de undeva!”

05 05. 2017, 12:45

După ce a stat mai bine de o oră şi jumătate la machiaj doar pentru tatuajele de pe braţe, “Cuza” va urca pe scenă să cânte “Shape Of You”, unul dintre marile succese internaţionale ale acestui an, transformat în roşcovanul britanic Ed Sheeran, în vreme ce Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu vor deveni frumoase, talentate şi zglobii, ca să interpreteze melodia “Pasadena”, precum olandezele de la Maywood. În acest carusel al transformărilor, Biu Marquetti va deveni Donna Summer, regina disco din anii ‘70-’80, iar Bianca Sârbu va cânta şi dansa precum formidabila Jennifer Lopez.

Două dintre cele mai aşteptate momente ale serii îi vor avea ca protagonişti pe Ruby şi Daniel Max Dragomir, care le vor imita pe colegele lor Anda Adam, respectiv Sore. De altfel, Anda şi Sore spun că i-au ajutat pe cei doi cu sfaturi şi ponturi pentru ca transformările acestora să se apropie de perfecţiune.

Momentul special al ediţiei îi va avea, ca de obicei, în prim plan pe Florin Ristei şi trupa sa, FreeStay, care de astă dată vor cânta împreună cu Noni Ene, un alt talentat tânăr muzician.

Care va fi cea mai reuşită transformare a celei de-a douăsprezecea gale a show-ului, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 6 mai, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.