Ediţie specială “Mondenii”, în această seară la Prima TV

22 04. 2014, 17:00

Domnul Mustaţă îşi face un prieten nou, un şoricel drăgălaş, pe care-l găseşte în buchetul de flori cumpărat pentru Cicălitoare. Spartanii din „300” se teleportează în timp, în zilele noastre, şi vin să ia masa la restaurant, iar la emisiunea „Vrei să fii şi mai sărac”, concurentul este lăsat lefter, deşi răspunde corect la toate întrebările.

Şi Iulia Albu va fi prezentă în această ediţie specială a emisiunii ”Mondenii”. Apariţia ei la Premiile Gopo cu siguranţă nu a trecut neobservată, aşa că o veţi putea revedea cu tot cu pisica din dotare şi pasărea Fifi.