El e singurul român care face performanţă în kickboxing! Are 5 ani – FOTO

15 09. 2016, 11:47

“Nick este singurul român care face performanţă în kickboxing la vârsta lui”, precizează prezentatorul Dan Negru.

Pe ringul amenajat pe scenă special pentru el, puştiul – care a început antrenamentele pentru acest sport acum doi ani – va face o demonstraţie de kickboxing, în prezenţa antrenorului său, Adrian Mihai, a unor ring-announceri ai competiţiilor de gen şi a invitatului special, Cătălin Moroşanu. Iar momentul său va fi unul spectaculos.

„Ai fost ca o adevărată fiară în ring, ai fost determinat şi concentrat”, apreciază Alina Eremia de la masa juriului. De altfel, la un moment dat, chiar şi invitatul special Cătălin Moroşanu primeşte de la micul Nick o lovitură de picior care îl va lua sprin surprindere.

Cum va reacţiona Cătălin Moroşanu, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 15 septembrie, de la ora 20.30, în premiera noului sezon “Next Star”.