Elvira Deatcu: “La 5 dimineaţa, alăptam şi plîngeam”

07 12. 2009, 00:00

– Cum se înţeleg copiii tăi?
Se adoră unul pe celălalt, dar se pare că cel mic, Filip, este mai
năbădăios şi nu prea acceptă să fie pus la punct nici de noi, nici
de fratele lui. Rîdem de Luca, dar pentru el este foarte greu, se
află în primul an în care merge la şcoală şi are nevoie de linişte,
de spaţiul lui în care să se desfăşoare.

Însă cînd Luca vrea să repete la chitară, vrea şi Filip, cînd el
învăţă să scrie, vrea şi Filip să-i folosească stiloul şi uite aşa
ajungem să facem teme cu Filip în braţe sau cu el stînd cu fundul
pe birou şi jucîndu-se cu veioza sau cu penarul lui Luca. Pe de
altă parte, Luca se comportă protector cu fratele lui mai mic.
Oricum, este un an greu!

– Care a fost cel mai greu moment pentru tine de cînd a venit
pe lume cel de-al doilea copil?
E greu cînd se acumulează
oboseala. Am avut momente cînd, la ora 5 dimineaţa, alăptam şi
plîngeam. Asta cu toate că aveam ajutor din partea familiei.

Luca susţinea că nu petrec la fel de mult timp cu el, Filip avea
tot timpul nevoie de mine şi au fost cîteva momente foarte grele,
cînd chiar nu mai vedeam malul. Îmi era ruşine să mă plîng, cînd mă
gîndeam că mama ne-a crescut pe mine şi pe fratele meu, mai
apropiaţi ca vîrstă decît copiii mei, fără nici un ajutor.

– Copilul tău cel mare a avut vreun moment de gelozie adevărată
faţă de cel mic?
Nenumărate. Luca este un peştişor
sensibil şi primul an de viaţă a lui Filip a fost greu pentru el.
Mă întreba de trei ori pe zi pe cine iubesc. Îi răspundeam că îi
iubesc pe amîndoi, în egală măsură, dar el zicea că trebuie să fie
cineva preferat.

Am aflat că există o metodă să scap de aceste întrebări agasante.
I-am declarat atunci: „Pe tine te iubesc mai mult!”. A fost foarte
şocat, fericit şi panicat în acelaşi timp, a avut senzaţia că nu a
mai rămas nimic pentru Filip şi îi părea rău pentru el.

– Care a fost cea mai mare prostie pe care ai făcut-o tu în
copilărie?

Verile copilăriei mi le petreceam la bunica mea de la Bistriţa şi
acolo mă întîlneam cu mulţi verişori.

Cea mai mare năzbîtie era să furăm rochiile de barson (catifea) ale
bunicii, cu mulţi năsturei, după tipar nemţesc, pe care le ţinea
într-un cufăr mare. Ne îmbrăcam cu ele şi, cînd intra autobuzul în
sat, ne urcam şi mergeam pînă în centru. Apoi ne întorceam pe jos
să ne vadă lumea. Bunica avea rochii atît de frumoase!

Aniela
LUNI-vineri, 20.30, Acasă TV