Ernest vrea casă nouă

02 02. 2013, 07:00

Căsătorit de anul trecut cu Adriana, cea cu care a avut o relaţie mai bine de 9 ani, Ernest ne-a mărturisit că îşi doreşte să continue seria schimbărilor de bun augur în plan personal. “Eu şi Adriana ne dorim copii, dar nu putem spune cu exactitate ora şi data la care vrem să apelăm

După mulţi ani în care a petrecut Crăciunul departe de locurile natale, Ernest şi Adriana au simţit nevoia să petreacă sărbătorile alături de părinţi, mai ales că a fost primul Crăciun de când cei doi sunt oficial, o familie. Pentru că le-a fost imposibil să cadă de acord asupra unui loc comun de întâlnire, au dat cu zarul şi sorţii au ales ca ei să petreacă Crăciunul la Focşani, locul natal al Adrianei, şi Revelionul la Petroşani, oraşul în care s-a născut Ernest. “Pentru noi, vacanţa aceasta, de când suntem oficial o familie, nu a fost diferită de celelalte, dar am simţit-o ca fiind diferită. Emoţia părinţilor, a rudelor, bucuria de pe chipurile lor se simţea la cote mai mari ca până acum. Copii care-ţi spun