Escu: “Sunt în stare să mă duc cu maşina până la Viena ca să mănânc cel mai bun sushi!”

30 01. 2013, 09:00

„Îmi place la nebunie peştele gătit în cele mai ciudate feluri: în jar, pe piatră, învelit în frunze, etc. Adăugă toate varietăţile de sushi şi sashimi, plus peştele de la noi, în special răpitor şi icre de ştiucă, iar eu leşin. Sunt în stare să mă duc cu maşina până la Viena pentru a mânca sushi bun, iar capitala sushi-ului în Europa este, clar, Londra. În schimb, Raiul pe Pământ pentru mine este Grecia, acolo poţi mânca la taverne peşte proaspăt prins. Foarte gustos e Skatharia, un peşte din Marea Egee, care e cel mai bun dacă-l mănânci în maxim două ore de când a fost prins”, ne-a spus Escu.

De asemenea, Escu ne-a povestit despre peştele pregătit în cetină, o specialitate care se găseşte în Bucovina şi de care este impresionat. „În Bucovina se pregăteşte peştele în cetină, adică păstrăv afumat învelit în crenguţe proaspete de brad, legătura numindu-se cobză. Dacă mă laşi singur cu o cobză, care poate conţine până la 10 păstrăvi, o termin în maxim 2 mese. Nu de alta, dar trebuie lăsat şi pe mai târziu”, a declarat Escu.