FEDM și ING Bank lansează „Poveste urbană”, proiect pentru redescoperirea identității orașelor românești

Redacția / 17.06.2014, 16:30
FEDM și ING Bank lansează „Poveste urbană”, proiect pentru redescoperirea identității orașelor românești
Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro, cu sprijinul ING Bank, lansează "Poveste urbană" - un proiect ce își propune să scoată la lumină, cu ajutorul publicului, casele vechi, adevărate monumente istorice, pierdute în zgomotul cotidian.

„Poveste urbană” este o invitație către public să descopere casele vechi, cu valoare arhitecturală, din marile orașe ale României (București, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova și Constanța), care sunt neglijate sau pierdute în zgomotul și agitația citadină. Publicul este invitat ca în lunile iunie – august 2014 să fotografieze casele vechi, cu potențială valoare istorică, și să încarce fotografiile online, pe platforma www.povesteurbana.gandul.info. Acestea se vor regăsi și pe pagina de Facebook „Poveste Urbana”.

Pe lângă fotografie, alături de adresă și câteva informații (opționale) despre anul sau numele arhitectului casei, se caută poveștile imobilului sau ale foștilor proprietari, familii ce au trăit în înfloritoarea perioadă interbelică, sau au trecut prin zbuciumul instalării regimului comunist.

Fiecare poveste de pe platformă va putea fi îmbogățită cu informații adunate de la public. Acesta poate folosi social media pentru a distribui fotografiile caselor, crescând astfel șansele de a afla cât mai multe detalii despre poveștile oamenilor ce au însuflețit case din jurul nostru.

„Poveste urbană” este un bilet de călătorie înapoi în timp, o ocazie de a asculta poveștile bunicilor sau de a răsfoi scrisori sau fotografii vechi, o invitație de a transforma un drum pe lângă case anonime în povestea fascinantă a oamenilor care le-au făcut și au trăit în ele vremuri frumoase și îmbelșugate, momente dramatice la răscrucea ce a schimbat destinul românesc, și au înfruntat greutățile unui regim totalitar ce părea infinit”, spune Liliana Șerban, Președintele Fundației pentru Educație și Dezvoltare MediaPro.

Fotografiile și poveștile adunate pe parcursul acestei perioade vor fi folosite pentru construirea unui ghid urban mobil – o aplicație pentru mobil ce va fi disponibilă, gratuit, în AppStore și PlayStore, din luna octombrie a acestui an.

Pentru ING Bank, acesta este un proiect de responsabilitate socială, ce se încadrează în direcția dezvoltare urbană. Colaborarea cu Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro a pornit în urma unei competiții de proiecte, lansată de bancă în octombrie, anul trecut.

„ING Bank susține proiecte de dezvoltare urbană care urmăresc să facă mai bună viață în oraș. Aceste proiecte sunt alese în urma unor competiții de proiecte, unde invităm organizațiile neguvernamentale să își înscrie inițiativele. În ultimii doi ani, ING Bank a investit peste 100.000 de euro în astfel de proiecte”, spune Iosefina Frolu, Head of Corporate Communication ING Bank.

Poveste urbană, proiect finanțat de ING Bank cu 25.000 de euro, beneficiază de susținerea Mediafax Group.

Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro („FEDM”) creează prin activitatea sa un cadru de cunoaștere, cercetare și dezvoltare, ca baza a proiectelor de modernizare economică și socială din România. FEDM a desfășurat acțiuni de educație pe teme sociale, politice și economice a publicului larg, atât în parteneriat cu companii private și ONG-uri, cât și cu finanțare de la Uniunea Europeană, fiind beneficiar sau partener în 3 proiecte cu finanțare UE, derulate în perioada 2010-2012. Un proiect complex desfășurat în 2013 în partneriat cu Metropolitan Life, intitulat „Sănătatea-i cel mai bun prieten”, a avut ca principale activități dezvoltarea unei campanii de educare și informare a publicului larg în ceea ce privește asigurările private de sănătate.

Mediafax Group este o companie construită în jurul conținutului și reunește cele mai multe branduri-lideri de piață din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: Business – Ziarul Financiar, www.zf.ro; Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – www.prosport.ro, www.liga2.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro; GQ, Playboy; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: www.protvmazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.onemagazine.ro, www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour.

ING Bank deține o poziție solidă pe piața bancară românească, oferind o gamă completă de servicii financiare. Din 1994 și până în prezent, ING Bank și-a dezvoltat operațiunile într-un ritm susținut, prin diversificarea portofoliului de produse și al celui de clienți, prin lansarea de noi divizii de servicii și prin extinderea teritorială. În prezent, ING Bank are peste 200 unități bancare pentru companii și persoane fizice.

ING Bank România face parte din ING Group, instituție financiară internațională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări și de management al activelor unui număr de peste 60 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din 50 de țări. Cu un personal de peste 130.000 de angajați, grupul cuprinde o gamă diversă de companii, care își deservesc clienții sub numele ING.

ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienți, angajați, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt așteptările și nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România și-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcții: Educație financiară si antreprenoriat, Educație pentru copiii din grupurile dezavantajate și Dezvoltare urbană.