Femeia care a știut sa se faca ascultata de barbați

Veronica Silvestru este o femeie care se poate considera realizata atat pe plan personal, cat și profesional. Pana sa ajunga aici a fost nevoie de multa munca, curaj și viața organizata. Femeia din spatele unei companii de mare succes a știut, însa, sa-și pastreze nealterata feminitatea.

Nu e ușor sa le faci pe toate: sa fii o buna soție, o buna mama și sa ai succes și în profesie. E nevoie uneori de renunțari, de nopți nedormite și de înfruntarea multor situații stresante. Veronica n-a reușit în viața doar cu noroc, ci a muncit pentru fiecare treapta pe care a urcat-o.

S-a nascut în Ionești, județul Valcea, la 24 decembrie 1958. Au fost opt frați la parinți, ea fiind a șaptea, dintr-o pereche de gemeni. „Mama provenea dintr-o familie care a pus mare accent pe școala. Bunicii erau destul de bogați, aveau școala pentru tot satul, asigurau profesori; sunt, de altfel, stranepoata de mitropolit. Fratele bunicului a fost Mitropolitul Basarabiei. Întreaga familie a avut o înclinație deosebita catre cunoaștere, catre evoluție. Astfel, toți frații mei au ajuns profesori, doctori…”, ne spune ea.

Nu și-a dorit sa studieze economia

A absolvit Liceul Economic, la clasa de contabilitate. Nu și-a dorit sa urmeze acest liceu. Deși se pregatea intens, a visat într-o noapte ca nu va intra din prima, așa ca s-a hotarat sa dea examen la un liceu pe care nu și-l dorea, ca sa nu-i para rau ca n-a intrat. S-a dovedit a fi doar un vis oarecare, nu unul premonitor, cum se speriase ea. Cu timpul, a început sa iubeasca economia. „Mi-a prins foarte bine în viața faptul ca am facut acel liceu. A trebuit sa învaț și fizica, ulterior, pentru ca în 1977 am decis sa-mi continuu studiile la Politehnica. În ’82 am terminat facultatea, eram casatorita și, la doua saptamani dupa absolvire, am nascut. Fusesem repartizata dupa licența la Campulung; m-am dus, mi-am facut formele de angajare, apoi m-am dus la Medgidia, la socrii mei. Acolo am nascut, am stat cam o luna și m-am întors în Campulung, unde am primit și casa.

„Singura problema era ca ramaseseram singuri cu copilul, care era foarte bolnavicios. Acum este student la Management-Marketing; nu avem pretenția sa duca afacerile mai departe, e bine sa faca ce-o sa-i placa. Are fler, dar cred ca el o sa prefere alte domenii. În ’84, soțul meu a avut repartiție pentru București, iar eu l-am urmat. La Institutul de cercetari electronice a fost o perioada foarte frumoasa pentru mine. Mi-am dat examenul de grad, eram deci inginer-tehnolog, la numai 29 de ani, ba chiar am fost șef de proiect, în condițiile în care colegii mei aveau toți în jur de 45-50 de ani. Aveam un colectiv foarte bine pregatit, unde m-am format ca om, mi-am format un stil. Eu eram specializata în tehnica frigului.”

Dupa revoluție s-a gandit sa porneasca o afacere

„Dupa revoluție, noi faceam parte dintre acei oameni cu experiența, cu carte, nu eram naivi, ci pregatiți profesional. În ’92 mi-am facut prima firma, împreuna cu o prietena. Rade lumea cand aude oameni de afaceri spunand ca au luat-o de la zero; eu chiar așa am facut. N-aveam bani, dar aveam o mașina de cusut, și avea și prietena mea una. Se returnasera și parțile sociale, plus evaluarea mașinilor de cusut, care au intrat în capitalul social al societații. Am plecat la drum cu gandul ca vom face confecții pentru copii. Am început afacerea cu mult chin, stateam la cozi de la ora 4:00 dimineața, pe la ministere, pentru a înscrie societatea. Am numit-o inițial DOVER, de la numele meu și al prietenei mele, adica Dorina și Veronica. O vara întreaga am tras la mașina, am muncit ca o roaba, faceam cate patruzeci de produse pe zi. Cand sa ne apucam sa le vindem, piața era deja invadata de haine aduse din afara. Am reușit sa vindem foarte puține, unele le-am facut cadou prietenelor, iar cele ramase le-am dus la un camin de copii. Am sistat toata afacerea, daca am vazut ca nu merge, revenind la meseriile noastre. Eu eram bine cotata ca proiectant. În ’93 m-am angajat ca director economic la o firma care activa în mai multe domenii. Asta a durat pana în ’99; în același timp învațam economie, ajunsesem sa fac contabilitate pentru 22 de firme. În ’96 a aparut informația ca o sa intre telefonia mobila pe piața romaneasca. Împreuna cu unul dintre clienți, care era arhitect, și cu un investitor francez, am format firma Vector Promotion Telecom, care a fost subcontractant direct al MobilRomului. În ’97 am avut o cifra de afaceri de peste 4 milioane de dolari. Din ’99 pana în 2003 am ramas singura la conducere. Am lucrat cu toți marii operatori de pe piața, sub denumirea Vector PNT, și am avut un real succes. Am ajuns în catalogul firmelor, pe locul 4 în București și pe locul 7 în țara, ceea ce consider ca este o realizare, mai ales ca am fost singura. Sigur, soțul meu mi-a oferit tot sprijinul moral, a fost alaturi de mine mereu, dar, în munca, fiecare și-a vazut de domeniul lui. Eu am condus cinci ani societatea din birou, și firma noastra era cotata printre cele mai bune. Știam permanent tot ce se întampla pe teren și țineam mai ales la calitate și la respectarea termenelor.”

Acum vrea sa se implice în viața sociala

Implicarea în viața sociala este o nevoie personala, se simte împlinita cand face un bine celor din jur. Anul trecut a participat la un program antidroguri la un liceu din sectorul 2.

A susținut cațiva copii la facultate, platindu-le taxa necesara studiilor. Este membra în tot felul de organizații care ajuta în special femeile și tineretul, considerand ca un om educat, sanatos și protejat prin legi nu mai are nevoie de altceva pentru a duce o viața decenta. Spera sa inițieze în curand un program de susținere financiara pe durata facultații a copiilor dotați care, fiind din provincie, nu pot sa-și plateasca singuri școala. Un om ca ea, care lupta gradat pana ajunge la reușita, va ști cu siguranța cum sa realizeze tot ce și-a pus în minte. La urma urmei, soarta i-a dovedit ca poate fi darnica, daca cere cu masura și merita sa primeasca ce-și dorește.

Acasa Magazin