Filmul #SELFIE va avea premiera în cinematografe pe 9 mai

De: Mioara Tronaru / 23.04.2014, 08:00
Filmul #SELFIE va avea premiera în cinematografe pe 9 mai
După succesul înregistrat de filmul “Liceenii” în urmă cu aproximativ 30 de ani, vine acum pe marile ecrane #SELFIE, o comedie pentru noua generaţie, cu şi despre tineri, care va avea premiera în cinematografe pe 9 mai.

Filmul #SELFIE marchează debutul regizoral al Cristinei Iacob în lungmetraj şi aduce pe marile ecrane o distribuţie tânără, energică şi extrem de talentată, avându-i în rolurile principale pe: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin.

Din film nu lipsesc nici actorii consacraţi. Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu sunt doar câteva dintre numele mari cărora le-au fost rezervate partituri centrale.

“#SELFIE este o comedie care se adresează în primul rând tinerei generaţii. Am încercat să aducem un suflu nou şi cred că am reuşit să facem un film fresh, cu o poveste în care tinerii să se regăsească. Pornind de la actorii cu care am lucrat, care sunt niste tineri excepţionali, până la prezenţa unor nume mari cum ar fi Răzvan Vasilescu şi Florin Călinescu, cred că #SELFIE are toate ingredientele unui succes de public. În plus, imaginea filmului este una vie, iar coloana sonoră semnată de Smiley este extrem de potrivită pentru ceea ce ne-am propus să realizăm cu #SELFIE”, declară Cristina Iacob, regizorul filmului.

Încă din titlu, filmul propune o incursiune în fenomenul selfie, unul extrem de celebru în rândul tinerilor, redat succesiv pe întreaga derulare a acţiunii, prin imortalizarea protagoniştilor în diverse ipostaze, cu ajutorul telefoanelor mobile şi postarea fotografiilor pe reţelele de socializare.

Cu un scenariu semnat de Alexandru Molico, Geo Caraman, Maria Spirache si Cristina Iacob, #SELFIE spune povestea a trei adolescente, absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieţii lor începe cu o escapadă la mare. În loc să stea acasă şi să înveţe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) şi Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe.

Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

Prima comedie cu şi despre tineri lansată în ultimii ani pe marile ecrane, #SELFIE este o producţie MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România şi ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.