Elisa Maxim, câştigătoarea “Ie, Românie” – Moldova, urmează cursurile unei şcoli de bucătari – FOTO

De: Cristiana Trifu / 15.04.2018, 12:28

Elisa Maxim, câştigătoarea “Ie, Românie” – Moldova, urmează cursurile unei şcoli de bucătari - FOTO
Elisa Maxim (16 ani), din comuna Tudora, judeţul Botoşani, a câştigat aseară finala “Ie, Românie” – Moldova, prezentată la Antena 1 de Mircea Radu.

Cea mai frumoasă fată din Moldova este pasionată de dansurile populare, dar  urmează şi cursurile unei şcoli de bucătari. De asemenea, Elisa este o mare iubitoare a tradiţiilor şi valorilor româneşti.

“Apreciez tradiţiile şi valorile noastre şi cred că ar trebui să le ducem mai departe. Cred că toţi tinerii ar trebui să aibă un costum popular sau măcar o ie în dulap”, spune aceasta.
“Moldovencele sunt frumoase, isteţe şi joviale, proaspete, charismatice. Cred că va fi cea mai grea gală de până acum”, spunea jurata Andreea Bălan la începutul finalei, şi aşa a şi fost.

Cele două vedete care au avut misiunea să descopere cele mai frumoase fete din Moldova, Ozana Barabancea şi Gelu Voicu, au adus pe scena căminului cultural din Vorona cele mai mândre fete pe care le-au găsit în localităţile Tudora, Cristeşti şi Vorona, judeţul Botoşani. Şase dintre ele au intrat în finala jurizată de Andreea Bălan, Nicolai Tand şi Cosmin Seleşi, veniţi special de la Bucureşti.

În finală, cele mai mândre şase fete de la sat s-au întrecut în probe dintre cele mai diverse, într-un spectacol savuros din care n-au lipsit tradiţiile, umorul, muzica şi dansul. Fetele au avut de trecut proba de dicţie, de talent artistic, proba de gătit, de defilare cu măşti, dar şi de defilare în costum popular, precum şi o probă rurală, desfăşurată în aer liber.

Câştigătoarea serii a fost aleasă Elisa Maxim, o tânără de 16 ani, descoperită de Gelu Voicu, în comuna Tudora.
De asemenea, cei trei juraţi de la Bucureşti au desemnat şi cel mai talentat localnic. De fapt, cele mai talentate localnice pentru că, de data aceasta şi în mod excepţional, premiul a fost acordat pentru două concurente: Adelina Loghin, care a interpretat cu multă emoţie o baladă, şi Bianca Ostaci, care i-a uimit pe juraţi cu un număr de contorsionism.
Săptămâna viitoare, caravana „Ie, Românie”, condusă de Mircea Radu, ajunge pe minunatele plaiuri ale Crişanei, în căutare de alte fete frumoase şi talente autentice.