Accidentări în lanţ printre Lemuri înaintea unei noi nominalizări în ”Ultimul Trib” – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 17.10.2018, 14:07
Accidentări în lanţ printre Lemuri înaintea unei noi nominalizări în ”Ultimul Trib” - FOTO
Lemurii au reuşit să câştige vila de lux la ultima probă de Teritoriu din ”Ultimul Trib”, însă preţul plătit a fost unul destul de mare, astfel că săptămâna aceasta, joi şi vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, echipa galbenă întră cu emoţii în lupta de Nominalizare.

Înaintea unei noi probe de nominalizare, Lemurii sunt destul de temători având în vedere accidentările în lanţ din echipa lor, care au culminat la jocul de Teritoriu, unde Daniela Crudu a căzut pe o mână şi s-a rănit grav.

”Am fost în situaţia de a nominaliza pe cineva de două ori şi nu mai vrem acolo. De data aceasta e mai ciudat, mai ales că avem ceva accidentări… Ioana s-a rănit la palme, are răni, Dima are o problemă la picioare şi i se blochează muşchiul când vrea să alerge, Ionuţ cu genunchiul nu e bine”, a spus Sorana.
În plus, nici Paula Chirilă nu este în formă maximă, deşi a scăpat de rana de la ochi. ”Paula, pe lângă accidentările mai vechi, are o accidentare în zona inghinală, care s-a agravat la probă”, a spus Sorin Brotnei.

Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii şi cine va reuşi să îşi păstreze componenţa actuala, telespectatorii pot afla joi şi vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediţie ”Ultimul Trib”.