De ce ţin cont românii atunci când aleg un restaurant, în vacanţă

  • 19.04.2019
  • ● Vizualizări: 1839

Apropierea vacanţei de Paşte i-a obişnuit pe români de-a lungul timpului să se gândească mai mult la mâncare decât de obicei. Dar chiar şi în afara acestei perioade călătorii consideră că mâncarea este un indicator important al calităţii vieţii, prin urmare capătă şi o pondere mai mare în bugetul alocat unei vacanţe. Tendinţa de a cheltui mai mult pe mâncare şi băuturi nu se reflectă la fel de mult şi în locuitorii altor ţări care au răspuns la chestionar: doar 52% dintre danezi, finlandezi sau ruşi ar fi dispuşi să lase mai mulţi bani în restaurantele din oraşele în care călătoresc. Cei care se apropie cel mai mult de obişnuinţele noastre din acest punct de vedere sunt respondenţii din Columbia sau Mexic, fiecare cu un rezultat de 70 de procente.

89% dintre români consideră că mâncarea locală îi ajută să înţeleagă mai bine cultura locului vizitat

Călătorii îşi doresc de la vacanţa lor mai mult decât să se relaxeze într-un singur loc, fără să facă nimic. Descoperirea obiceiurilor şi particularităţilor culturale din ţările pe care le vizitează sunt parte din obiectivul unei vacanţe de succes. Atingerea acestuia se realizează şi prin experienţe gastronomice, după părerea celor mai mulţi dintre participanţii la sondaj. Totodată, alegerea restaurantelor care să facă aceste experienţe cât mai relevante este un pas important, iar românii sunt din nou conducători în topul celor care se inspiră citind bloguri (19%). La coada acestui clasament se află călătorii din Austria şi Olanda, dintre care doar 4% au afirmat că aleg restaurantele pe care le vizitează în vacanţe citind un blog.

De ce ţin cont românii atunci când aleg un restaurant

Cei mai mulţi dintre respondenţi îşi doresc să găsească restaurante bune în apropierea hotelului în care sunt cazaţi, dar un procent semnificativ (41%) caută locuri atractive în care pot servi prânzul sau cina în aer liber, spre deosebire de participanţii italieni la acest studiu (12%).

Un alt factor important în această alegere îl reprezintă recenziile altor clienţi sau recomandările personalului hotelier, dar există şi o parte a călătorilor români care caută restaurante care acceptă animale de companie sau care au servicii sau atracţii pentru copii.

Nu în ultimul rând, preţul unui meniu este important în acest proces, chiar dacă va fi mai mare decât acasă. Un sfert dintre participanţii la studiu cheltuie între 81 şi 120 de lei/ persoană pe un meniu în timpul vacanţei, iar alţi 15% au afirmat că de obicei plătesc între 161 şi 320 de lei/ persoană pentru un meniu.

Preţurile studiate arată că în România costul mediu al unui meniu cu trei feluri de mâncare într-un restaurant de nivel mediu pentru o persoană este de 50 lei (locul 57 din 86 de ţări analizate). Acelaşi top situează pe primele poziţii Islanda (210.56 lei), Elveţia (209.67 lei) şi Norvegia (198.2 lei), iar pe locurile ţărilor în care meniurile din restaurante sunt printre cele mai ieftine se regăsesc Indonezia (22.43 lei), India (21.19 lei) şi Nepal (18.94 lei). Pe o poziţie interesantă în acest clasament se află Turcia (locul 80), o ţară foarte vizitată de români, mai ales în sezonul estival, unde preţul mediu al meniului este de 28.99 lei.

 

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații