E oficial! Iată vedetele care participă la Asia Express. Bianca Drăguşanu a acceptat propunerea - FOTO

9 cupluri de vedete vor pleca în aventura vieţii lor în Sri Lanka şi India, în noul sezon al reality-show-ului “Asia Express”. La fel ca şi în primul sezon, fiecare pereche va avea la dispoziţie un Euro pe zi şi va trebui să îşi folosească toate atuurile pentru a găsi cazare, mâncare şi transport în două ţări cu o cultură complet diferită de tot ce au cunoscut până acum.

Bianca Drăguşanu şi sora ei, Oana, Ruby şi iubitul ei, Adrian, Jojo şi Paul Ipate, CRBL şi Oase, prietenul lui cel mai bun, Iuliana Luciu şi Margherita de la Clejani, Şerban Copoţ şi Cosmin Seleşi, Ana Morodan şi Adrian Teleşpan, Cocuţa şi Bogdan Boantă, Anca Sigartău şi fiul ei, Sofian Abaab sunt cele 9 perechi care au acceptat provocarea „Asia Express”  şi urmează să intre în competiţia ce le poate aduce 30.000 de Euro şi titlul de câştigători ai celui mai tare show de aventură din România.

Bianca Drăguşanu a ales să ia parte la aventura „Asia Express” alături de sora ei, Oana. Emoţiile sunt mari şi încă se gândeşte cum de a fost de acord. „Emisiunea asta e o provocare pe care nu ştiu dacă multă lume ar accepta-o.  Cred că este cea mai mare nebunie pe care am facut-o vreodată în viaţa mea şi dacă până acum câteva zile mi se părea că cel mai greu lucru pe care l-am făcut a fost să nasc, gândul că plec în Asia cu un Euro pe zi mi se pare...fără cuvinte”, a declarat ea. Oana este mult mai optimistă în ceea ce priveşte tot ce urmează să se întâmple. “Experienţa asta cred că o să ne înveţe să trăim cu mai puţin, să ne demonstreze că în viaţă poţi să fii fericit şi cu puţin”, a povestit ea.

Pentru Anca Sigartău, propunerea de a participa la emisiune a fost un semn. “Eu cred că am linie directă cu..Cel de Sus. De multă vreme îmi doream să văd India, dar n-a fost niciodată momentul. Când am primit acest telefon şi am aflat care va fi traseul, am spus DA fără să stau pe gânduri. Am vorbit la telefon şi cu fiica mea, ca să-i cer părerea, iar când a auzit că vom fi concurenţi, era în culmea fericirii! Desigur, m-a sunat la câteva zile să mă întrebe dacă sunt sigură că pot face faţă”, a povestit Anca.
Şerban Copoţ şi Cosmin Seleşi sunt cât se poate de pregătiţi şi abia aşteaptă să înceapă, deşi au şi ei o micã strângere de inimă: mâncarea! Ce anume vor fi nevoiţi să guste pe acolo şi ce efecte vor avea „preparatele” asupra stomacului lor.

Perechea coregrafilor, Cocuţa şi Bogdan Boantă sunt printre cei care au mai fost în aceste zone, dar acum le vor vedea cu totul altfel. „E cu totul altceva faţă de tot ce am făcut până acum şi va fi o experienţă extraordinară”, povestesc cei doi. “Mă tem ca această experienţă să nu mă afecteze foarte tare emotional, pentru că ştiu cum reacţionez atunci când văd oameni săraci, oameni care au nevoie de ajutor”, a declarat Cocuţa.
“Nu poţi să faci istorie fără să faci impresie”. Acesta este motto-ul cu care pleacă la drum contesa digitală Ana Morodan şi bunul ei prieten, scriitorul şi scenaristul Adrian Teleşpan. ”Mi-e teamă că n-o să ştiu să merg fără tocuri, mi-e frică de animale mici şi târâtoare şi de lipsa acută a rochiilor de seară. Bollywood-ul nu ştie ce îl aşteaptă! Mă rog, până vãd primul şoarece”, a declarat Ana.  Teleşpan are însă o altă problemă. „Eu nu ştiu cum o să pot fi în competiţie cu Ruby. Femeia asta, cu piesa ei, „Nu pune la suflet”, m-a ajutat în multe dimineţi de depresie”.  

„India este visul meu de când eram mică. Acum ceva vreme, am ieşit împreună cu Paul cu cortul. Şi, cum stăteam noi în camping, am primit un telefon...de propunere.  I-am spus atunci: Paul, se pleacă în India! Eu îmi doresc asta de multă vreme” povesteşte Jojo.  “Pentru că sunt nebun, eu i-am zis „bine”, facem cum vrei tu”, a completat Paul Ipate. “Întâmplarea face că noi ne doream de multă vreme o experienţă de genul ăsta, aşa că toate s-au potrivit”, a mai adăugat Paul.
Iuliana şi Margherita de la Clejani abia aşteaptă să ajungă în Asia. Marga îşi pune speranţe şi în faptul că îşi va găsi acolo jumătatea, poate un indian arătos de la Bolywood. Până atunci însă, amândouă se confruntă cu problema … bagajului. Limita de 20 de kg este mult prea puţin pentru tot ce au ele de gând să ia cu ele: creme, pantofi, haine şi nu în ultimul rând două peruci blonde, pentru că au auzit că indienii sunt impresionaţi de blonde.

CRBL pleacă în Asia Express împreună cu Oase, prietenul lui cel mai bun, fostul lui dansator. Acesta e convins că se vor certa după maximum două ore de la începerea competiţiei, dar au încercat să pună totuşi la punct nişte … planuri. Se gândesc să joace la loto sau ce găsesc pe acolo acel Euro pe care îl vor primi în fiecare zi.

Ruby e absolut convinsă că banii puţini nu vor fi o problemă în Asia. „Eu, în general, nu sunt o persoană cheltuitoare. Dar asta pentru că o sã iau pe datorie!” spune râzând. Atât ea, cât şi Adrian, s-au uitat cu sufletul la gură la primul sezon şi se aşteaptă să fie foarte, foarte tare. Au început deja să se pregătească, iar primul lucru pe care Adrian l-a făcut a fost să mai renunţe la ..mâncare. “Eu sport fac în fiecare zi. Pune-mă să alerg o săptămână şi nu e o problemă. Dar am nevoie de mâncare şi aici ştiu că va fi pentru mine marea provocare. De asta am început să consum cantităţi mai mici faţă de cum eram obişnuit, ca organismul să înceapă să se obişnuiască”, a povestit el.

 

Galerie foto

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații