“Fructul oprit” revine cu un nou sezon. Ei sunt actorii care fac parte din distribuţie – FOTO

De: Cristiana Trifu / 10.08.2018, 15:25
“Fructul oprit” revine cu un nou sezon. Ei sunt actorii care fac parte din distribuţie - FOTO
“Fructul oprit”, serialul produs de Ruxandra Ion, revine în atenţia publicului cu un nou sezon, care poate fi urmărit din 29 august, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1. Primul sezon al serialului “Fructul oprit” s-a încheiat pe 20 iunie, finalul sezonului clasându-se ca lider de piaţă pe toate categoriile de public, iar în scurt timp aşteptarea va lua sfârşit şi fanii producţiei vor putea urmări continuarea poveştii. Cel de-al doilea sezon al producţiei se lansează miercuri, 29 august, la ora 20.00, la Antena 1, la două săptămâni de când s-a dat startul filmărilor.

Telespectatorii vor avea parte de o mulţime de surprize, o distribuţie formată din actori talentaţi şi apreciaţi de publicul român, momente de suspans, poveşti de iubire imposibilă care se vor împleti cu povestea unui Monte Cristo modern, din care nu va lipsi nici crezul său –  >  (>).
Distribuţia serialului s-a îmbogăţit cu actori îndrăgiţi de publicul român, Bogdan Stanoevici şi Ioana Blaj fiind doar doi dintre actorii care s-au alăturat producţiei şi care pot fi urmăriţi în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”. De altfel, în echipa serialului au intrat şi copii talentaţi, mici actori dornici să înveţe cât mai mult despre această meserie de la colegii lor mai mari, extrem de încântaţi că fac parte din acest proiect. Acţiunea e plasată după aproape şase ani de la finalul sezonului 1, iar telespectatorii vor regăsi personajele preferate schimbate, dar şi personaje noi. 

Produs de Ruxandra Ion, sezonul 2 are la bază un scenariu realizat de Radu Grigore şi Simona Macovei, iar regia este semnată de Ruxandra Ion, Cătălin Bugean şi Radu Grigore.  Din echipa de producţie a serialului mai face parte şi Cătălin Simioană – director de imagine.
Ultimul episod din primul sezon a stârnit curiozitate în rândul fanilor serialului, iar multe dintre întrebările lor îşi vor primi răspunsul încă de la debutul noului sezon, care va avea loc pe 29 august, de la ora 20.00.
În această toamnă, “Fructul oprit” se vede în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1!