Joc decisiv al Căpitanilor: o echipă dispare din ”Ultimul Trib”

Un joc decisiv al Căpitanilor va face, joi, de la ora 21.45, ca una dintre echipele din ”Ultimul Trib” să dispară! Căpitanii care vor ieşi pe locurile 1 şi 2 la proba cu cea mai mare miză vor putea să îşi aleagă noi coechipieri din cea de-a treia echipă, astfel că toţi concurenţii din Madagascar au început deja să îşi facă strategiile.

Cel mai important joc al Căpitanilor de până acum îi aduce la start joi, de la ora 21.45, pe Oana Dedeu, din partea Cameleonilor, pe Lemurul Ioana Şulea şi pe Mircea Zamfir ca reprezentant al Crocodililor. Miza este una dintre cele mai importante, iar dacă până acum au luptat pentru o masă, o recompensă sufletească sau bani, de această dată, concurenţii sunt în faţa unei noi etape în ”Ultimul Trib”.

”E cea mai mare miză de până acum, în urma acestui joc se jor împărţi echipele şi din trei triburi vor rămâne doar două”, a spus Alex Filip. Astfel, căpitanii care vor ieşi pe locurile 1 şi 2 vor putea să îşi aleagă noi coechipieri dintre membrii celei de-a treia echipe, aşa că nu e de mirare că toţi concurenţii au început deja să îşi facă strategiile. ”Dacă Oana ar câştiga duelul Căpitanilor eu l-aş lua pe Sorin Brotnei”, a spus Silviu Geandră, din partea albaştrilor.  

Cine vor fi cei doi căpitani care vor avea ocazia să aleagă şi ce echipa va juca pentru ultima dată în formula actuală, telespectatorii pot afla joi, de la ora 21.45, la Antena 1, într-o nouă ediţie ”Ultimul Trib”.
 

Galerie foto

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații