(P) Decathlon: “De 10 ani suntem 10thlon”

  • 07.10.2019
  • ● Vizualizări: 47

Decathlon împlineşte 10 ani de la deschiderea primului magazin din reţeaua Decathlon România şi le mulţumeşte tuturor pentru votul de încredere şi pentru susţinerea reciprocă în îndeplinirea misiunii de a face sportul accesibil cât mai multor oameni.

De 10 ani, Decathlon îşi concentrează toate eforturile pentru a respecta promisiunea pe care a făcut-o românilor în 2009, când s-a deschis magazinul de pe bd. Iuliu Maniu, din Bucureşti, aceea de a face sportul accesibil cât mai multor oameni. Din acel moment şi până astăzi, povestea Decathlon România a ajuns să însemne 26 de magazine fizice, o platformă online, un centru logistic care deserveşte România, Bulgaria şi Grecia, centre de producţie în Timişoara, Reşiţa şi Bucureşti, peste 1300 de colaboratori şi milioane de sportivi care se bucură de pasiunea lor în echipamentul potrivit.

„Mulţumim tuturor celor care au fost şi sunt aproape de noi! Împreună, ajutăm România să practice sport, punând la dispoziţie echipamente pentru peste 90 de specialităţi sportive, de la începători la avansaţi.

Întreaga echipă Decathlon, formată din pasionaţi şi practicanţi de sport, este implicată în procesele de concepere, producţie şi distribuţie a echipamentelor sportive pentru a asigura cel mai bun raport calitate-preţ, respectiv accesibilitate. Sportul aduce oamenii împreună, iar obiectivul nostru este acela de a ajuta, în mod responsabil,  la crearea unei comunităţi sănătoase şi pline de vitalitate!” spune Lăcrămioara Roşca, Lider Marketing.

Cu ocazia aniversării, Decathlon pune cap la cap parcursul său şi aminteşte principalele proiecte pe care le-a desfăşurat, pentru a contribui activ la viitorul oamenilor şi al practicanţilor de sport, precum şi la calitatea vieţii: conceperea produselor sportive, ce asigură cel mai bun raport calitate-preţ, sustenabilitate, responsabilitate socială şi inovaţii sportive.

Decathlon înseamnă peste 40 de mărci proprii pentru care inovaţia este o provocare în fiecare zi, şi care porneşte din a asculta părerile utilizatorilor şi a învăţa din felul în care ei fac sport. Pornind de la nevoile sportivilor de toate vârstele, în centrele şi fabricile Decathlon din România şi din întreaga lume, produsele sunt îmbunătăţite şi sunt create modele noi care asigură un confort cât mai crescut, materiale de calitate, siguranţă şi plăcere a utilizării. Modul în care Decathlon gestionează procesele de cercetare, testare şi producţie îi permite să păstreze un preţ accesibil pentru echipamentele sportive, să exploreze prin concepte creative pe gustul utilizatorilor şi să facă din sport o pasiune la îndemâna cât mai multor oameni.

Decathlon a crescut împreună cu cei care au curaj să fie deseori începători şi cu sportivii care îşi urmează visul de a face performanţă cu echipamentul potrivit. Decathlon a luat, în 10 ani, mii de starturi în competiţii şi evenimente sportive, care au rolul de a face sportul mai prezent în vieţile românilor. „Hai în Drumeţie cu Decathlon!”, „Adunare pentru Mişcare”, „Parada Micilor Biciclişti”, „Hai să facem SUPer valuri!” sunt doar câteva dintre evenimentele care au contribuit la crearea unei comunităţi sportive, unde pasiunea pentru sport este cea care ce ne aduce împreună.

În perioada 30 septembrie – 20 octombrie, Decathlon sărbătoreşte cei 10 ani de activitate printr-o campanie aniversară cu premii, desfăşurată pe pagina de Facebook Decathlon România sub forma unui concurs, pe durata a trei saptamani.  Pe pagina de Facebook Decathlon România va fi publicată în fiecare săptămână câte o ghicitoare referitoare la unul dintre produsele disponibile în magazinul Decathlon şi pe decathlon.ro, pe care participanţii trebuie să-l ghicească, cu exactitate, pentru a intra în competiţie. Premiile constau în zece biciclete MTB ST 100 27,5" ROCKRIDER fabricate în România. Regulamentul complet al campaniei poate fi accesat la http://bit.ly/2ltIZ62.

 

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații