Serialul „Unde dai şi unde crapă”/ (Snatch) revine cu sezonul 2, în premieră la AXN Black, din 11 februarie

“Unde dai şi unde crapă” (Snatch), inspirat de filmul cult omonim, regizat de Guy Richie şi lansat în 2000, revine cu sezonul doi, în premieră, pe AXN Black, din 11 februarie, de luni până vineri, de la ora 23.00.

În timp ce se bucură de o binemeritată vacanţă, gaşca Hill se trezeşte din nou pe fugă, într-o cursă contra-cronometru pentru a-şi proteja averea, dar şi viaţa. Încercând să scape de cel mai mare mafiot local, Charlie Cavendish Scott, alături de prietenii săi, se trezesc lucrând pentru acesta. Tinerii vor avea nevoie de toată îndemânarea şi curajul pentru a-şi învinge inamicii, şi pentru a recuceri oraşul.

Acţiunea sezonului doi are loc în Costa del Sol, din sudul Spaniei, paradisul gangsterilor. Reputaţia Costa del Sol provine din perioada care a urmat după colapsul tratatului de extrădare din 1978 între Spania şi Regatul Unit. În absenţa acestui acord, criminalii britanici ar fi putut fugi în Spania fără teamă de deportare, unde să se bucure de roadele muncii lor ilicite, de un confort extraordinar, fără temeri că i-ar putea descoperi cineva. Până când cele două ţări au semnat un nou tratat de extrădare, în 1985, deja se formase o comunitate răspândită de criminali britanici expaţi în zonă, ceea ce i-a obţinut porecla "Costa del Crime".
Alex De Rakoff, Aaron Ginsburg (“The 100”), William Green (“Ali G Indahouse”) şi Rupert Grint sunt producători executivi, De Rakoff (“Dead Man Running”, “The Girl with the Dragoon Tattoo”) semnând şi scenariul noii producţii, care va avea 10 episoade. Kevin Connolly (“Entourage”), Tom Dey (“Failure to Launch”) şi Luis Prieto (“The Oath”) sunt regizorii noului sezon.

Rupert Grint (seria Harry Potter) se întoarce pentru o nouă serie de aventuri ale grupului de tineri pungaşi alături de Luke Pasqualino (“Skins”, “The Borgias”), Lucien Laviscount (“Scream Queens”, “Honeytrap”), Phoebe Dynevor (“The Village”, “Dickensian”), Juliet Aubrey (“The Infiltrator”, “Primeval”), Tamer Hassan (“House Red”) şi Dougray Scott (“Woman in White”, “Enigma”).

Actorii spanioli Úrsula Corberó (“Money Heist”), Hovik Keuchkerian (“Assassin’s Creed”, “The Night Manager”) şi Tristan Ulloa (“Farinia: Snow on the Atlantic”) se alătură distribuţiei în noul sezon.
         
Ce peripeţii îi aşteaptă pe tinerii din gaşca Hill, cum se vor adapta în însorita Spanie şi ce noi răsturnări de situaţie vor apărea odată cu noile personaje, telespectatorii vor putea afla începând din 11 februarie, de luni până vineri, de la ora 23:00, la AXN Black.

Galerie foto

vezi galeria 10 foto
Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații