Surpriză! Cine va fi colegul lui Mihai Bendeac la ”X Factor”

Apropo.ro / 11.07.2018, 11:06
Surpriză! Cine va fi colegul lui Mihai Bendeac la  ”X Factor”
Prima zi de audiţii din cel de-al optulea sezon ”X Factor” a început cu mari emoţii atât pentru concurenţi, cât şi pentru Mihai Bendeac, noul prezentator al emisiunii. Acesta a avut însă parte de sprijinul celor patru juraţi, dar şi de al lui Vlad Drăgulin!

”Nu am niciun fel de siguranţă, nu ştiu ce o să se întâmple, o să intre primul concurent şi sper să ne ajutăm unul pe celălalt”, a mărturisit încă de la început Mihai Bendeac. Din fericire, actorul are în cel de-al optulea sezon ”X Factor” sprijin nu doar din partea juraţilor, ci şi în persoana lui Vlad Dragulin, colegul lui Mihai Bendeac în producţiile ”Băieţi de oraş” şi ”În puii mei”. ”Am simţit nevoia să nu fiu singur. Şi, totodată, cineva trebuie să aibă grijă de concurenţi până ajung efectiv în backstage. În plus, Vlad este aici pentru că aşa merită! Şi-n sens pozitiv, şi-n sens negativ”, a glumit noul prezentator ”X Factor”.

În acest timp, juraţii Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică au început căutările pentru a descoperi cine va fi câştigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”, astfel că Mihai Bendeac şi Vlad Drăgulin continuă în această săptămână audiţiile, la Palatul Copiilor din Bucureşti.
În cel de-al şaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reuşit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor” alături de Jeremy Ragsdale. În 2013 a câştigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu şi Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ştefan Bănică, Florin Răduţă, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbiţchi.