The Big Trip” // „Aventură în natură”, animaţia care cucereşte toate generaţiile

  • 20.08.2019
  • ● Vizualizări: 879

Filmul „The Big Trip // “Aventură în natură” este o simpatică poveste de animaţie, care va cuceri publicurile de toate vârstele, fiind plină de aventură, neprevăzut, personaje unu’ şi-unu’ şi foarte mult umor.

Aventura începe cu o barză cam dezorientată, care pleacă de la centrul de livrări copii şi, aiurită cum e, încurcă adresele şi sfârşeşte prin a lăsa un pui de urs panda fix la casa Ursului Brun, în loc să-l ducă familiei Urşilor Panda.

Din acest moment Ursul Brun se vede pus într-o mare încurcătură, neştiind cum să gestioneze cel mai bine apariţia “coletului”. Şi cum el este genul care întotdeauna face lucrurile aşa cum trebuie, e clar că nu poate accepta greşeala berzei şi lăsa lucrurile să îşi urmeze cursul. Aşa că decide să organizeze o adevărată expediţie pentru a livra copilul părinţilor săi de drept, familia Panda. Şi cum un asemenea demers nu se face de unul singur, Ursul antamează şi un prieten în această aventură. E vorba de vecinul său, Iepurele sălbatic, mereu în căutare de neprevăzut. Cum toţi avem cel puţin un prieten dornic de aventură, ştim deja ce urmează: e clar că traseul lor nu va fi nicidecum unul lin şi previzibil.

În drumul lor, cei doi îi întâlnesc pe Lupul laş, Pelicanul vorbăreţ, Tigrul romantic şi se confruntă cu numeroase pericole şi încercări, care mai de care mai amuzante şi extraordinare, aproape ca într-un basm.
La capătul imprevizibilei călătorii, aşa cum era de aşteptat, totul se termină cu bine, iar, în cele din urmă, copilul este livrat la adresa corectă, rezolvând amuzanta încurcătură.

Filmul “The Big Trip // Aventură în natură” este distribuit în cinematografele din România şi are premiera pe 30 august, fiind disponibil în format 3D, dublat.

Personaje unu’ şi-unu’

MIK-MIK, ursul bine organizat, este, pur şi simplu, un urs de treabă. Urăşte dezordinea şi oaspeţii neinvitaţi. El este mizantropul.
OSCAR, poznaşul numărul unu al pădurii, aventuros, pus mereu pe şotii, îi place să fie oaspetele neinvitat.
DUKE, cel mai lăudăros pelican de pe râu. Cea mai mare iubire a lui, în afară de peşti, este să povestească câte în lună şi în stele despre presupusele lui aventuri. El este personajul visător, fără griji.
JANUS, cel mai laş personaj al pădurii, lupul care se sperie de toate lucrurile din jurul lui.
AMUR, cel mai romantic tigru, recită versuri şi visează să îşi găsească sufletul pereche.
Maimuţele, ajutoare cheie, iar pitonul, personajul negativ, fac „Aventura în natură” de neuitat.

Informaţii tehnice despre film:

De la scenaristul filmului „Madagascar” şi designerul personajelor din „Animals United – Echipa Trăsniţilor”
Regizori: Vasiliy Rovenskiy & Natalya Nilova
Scenariu: Vasiliy Rovenskiy & Billy Frolick

SINOPSIS:

O barză dezorientată de la centrul de livrări copii a încurcat adresele, aşa că l-a dus pe micul panda lui Mik-Mik, un urs brun. Cum Mik-Mik vrea ca lucrurile să fie îndreptate, decide să îl ducă personal pe micul panda familiei lui din China. Pe parcursul călătoriei, li se alătură iepurele sălbatic Oscar, arogantul pelican Duke, laşul lup Janus şi romanticul tigru Cupid.

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații