Flavia Mihăşan, secretul frumuseţii. Cum îţi menţine silueta vecina de la Neatza

19 07. 2015, 09:00

A descoperit acest hobby în urmă cu un an de zile, când l-a încercat pentru prima dată pe lacul Snagov cu ocazia unei filmări.” Prima data m-am urcat pe o placa de wakeboard acum un an pe lacul Snagov. Am avut de filmat un material pentru Neatza si asa am descoperit acest sport. Imi place apa, ma simt in largul meu in apa sau „pe” apa”, povesteste ea.  Flavia a fost atrasă de wakeboarding nu numai pentru că se simte bine în apă, dar şi fiindcă „este un sport soliciant şi de ce nu, sexy” . Ea consideră că practicarea unei astfel de activităţi fizice aduce beneficii, deoarece „este un exerciţiu bun şi în plus, dacă îl practici vara te şi bronzezi”. Unul dintre cele mai mari avantaje este, însă, distracţia. Deşi nu ajunge atât de des pe cât şi-ar dori pe lac, după ce colegul său platou, Dani Oţil, i-a deschis apetitul pentru sporturile de apă, frumoasa balerină îşi doreşte să experimenteze kitesufing-ul şi surfing-ul.

FLavia va putea fi urmărită din 24 iulie  în cadrul celui mai nou sezon al show-ului „Splash! Vedete la apă”. Cu toate că vede participarea sa ca „o experienţă provocatoare” şi deloc uşoară, firea ei perseverentă i-a fost de mare ajutor. „“Splash” mi-a oferit prilejul să-mi pun la lucru această perseverenţă”, a spus ea.