Harry Potter şi Talismanele Morţii 2 a dominat box office-ul românesc

20 07. 2011, 13:35


Ultimul film al fenomenului mondial ce are la baza romanele lui
J.K. Rowling, „Harry
Potter şi Talismanele Morţii – Partea 2
” a fost lansat simultan
în 26 de cinematografe de către MediaPro Distribution şi a devenit
o dată cu premiera sa pe ecranele româneşti cel mai răsunător debut
al seriei la noi în ţară.

În box office-ul românesc din acest weekend, „Harry Potter şi
Talismanele Morţii – Partea 2” a surclasat filme precum Bad
Teacher/ Profa rea, dar buuună şi Transformers
3
, care au fost vizionate de aproximativ 13.000 şi respectiv de
9.000 de spectatori.

Dupa ce a doborat mai toate recordurile posibile, generand inca din
primele zile incasari de peste 476 de milioane de dolari la nivel
mondial, Harry Potter si Talismanele Mortii – Partea 2 a fost
lansat simultan in 59 de teritorii si a devenit cea mai de succes
premiera cinematografica a tuturor timpurilor din Anglia, unde a
obtinut incasari de 36,6 milioane de dolari si Australia, care a
generat venituri de 26,7 milioane de dolari.