Horia Brenciu a lansat o piesa „Poftă de băut”

27 07. 2018, 13:54

„Ca de fiecare dată, totul a început în studio. Când creezi o piesă ca asta, starea nu poate fi decât de bossa nova, adică de relax, pe chill, cum se mai spune”, glumeşte Horia Brenciu. „Contrar gândurilor unora, vizavi de versuri, nu s-a băut vin în timpul filmărilor. Am păstrat momentul ăsta pentru această perioadă, a lansării”, a declarat Horia. „Piesa a convins-o şi pe Diana, care a acceptat imediat rolul de parteneră în clip. Niciodată n-am dansat bossa nova cu o fată atât de mult pe nisip. Niciunul dintre noi n-a obosit, deşi ne-am căutat mai toată ziua pe plaja sălbatică de la Vadu”, mai spune artistul.

Pentru Diana Munteanu, noua piesă a lui Horia Brenciu reprezintă o premieră, pentru că e primul clip în care apare. „Este primul videoclip în care joc şi s-a nimerit ca filmările să aibă loc fix unde îmi place mie cel mai mult: la malul mării, vara. Sunt foarte fericită că fac parte din el şi le mulţumesc lui Horia şi lui Iura că m-au ales. Cunoscându-l pe Horia, un perfecţionist, mă aşteptam ca totul să fie minuţios şi atent pregătit, şi, deşi nu mai lucrasem până atunci cu Iura, mi-era clar că lucrurile vor merge într-o direcţie foarte bună”, a precizat Diana Munteanu.

Horia Brenciu – Poftă de băut