Hotărâtă să spună totul! Madonna vrea să îşi scrie memoriile

02 04. 2015, 15:00
Cântăreaţa americană, care a publicat în trecut „Sex”, un volum ilustrat conţinând numeroase fotografii erotice, dar şi mai multe cărţi de poveşti pentru copii, intenţionează să scrie şi o carte care va spune povestea vieţii sale, scrie Mediafax.
 
Într-un interviu acordat postului BBC Radio 2, vedeta americană a declarat: „Sunt sigură că într-o bună zi îmi voi scrie autobiografia. Albumele mele reprezintă doar o parte a vieţii mele. Dacă îmi voi scrie memoriile, atunci acea carte va spune totul, de la început până la sfârşit, iar acest fapt înseamnă că voi avea o perioadă destul de mare de acoperit. Voi spune poveştile despre care eu cred că sunt valoroase, care au capacitatea de a-i inspira pe oameni, cu care oamenii pot să se identifice”.
 
„Eu sunt o persoană căreia îi place să spună poveşti. Asta cred despre mine însămi”, a adăugat vedeta americană.