I-a venit rândul şi lui! Liviu Teodorescu susţine artiştii la debut

19 06. 2015, 11:00

Cum încă din copilărie ştia ce vrea să devină, artistul s-a înscris la cursurile de la Palatul Copiilor la vârsta de 7 ani, moment ce reprezintă de fapt primul său contact cu muzica.

“M-au ajutat mult cursurile pe care le-am luat la Palat, ele mi-au dat startul în ceea ce a însemnat mai târziu formarea mea ca artist. Îi susţin pe cei care sunt la început, pentru că acolo am fost cu toţii la un moment dat, nu?”, spune Liviu Teodorescu.

Pe lângă dragostea faţă de muzică, Liviu şi cei doi băieţi, Alexander & Mayo, au în comun şi faptul că au făcut parte din Grupul vocal “Adagio”, coordonat de Prof. Oana Parvu. 

Astfel, pe 19 iunie, Alexander and Mayo îşi vor face lansarea oficială printr-un concert la Sala Mare din cadrul Palatului Naţional al Copiilor şi vor fi susţinuţi de artişti precum Liviu Teodorescu, Proconsul, Robert Toma şi mulţi alţii.