Începuturile Casei de Windsor, din această săptămână pe BBC Knowledge

28 01. 2014, 09:00

Primul episod îl prezintă pe Regele George al V-lea, un conservator născut si crescut în perioada victoriană. Cu toate acestea, în faţa numeroaselor schimbări de după Primul Război Mondial, el a rămas în istorie ca fiind un spirit inovator. El a creat Casa de Windsor, a îmbrăţisat reforma democratică şi a reinventat multe din tradiţiile regale cunoscute în prezent.

Cel de-al doilea episod este centrat in jurul Reginei Maria. Aceasta îşi asculta sotul în toate privinţele, chiar şi când era vorba de lungimea rochiilor, punând întotdeauna obedienţa şi datoria pe primul plan. Mai mult, în perioada în care criza abdicării ameninţa Casa Regală, Regina Maria a reprezentat un punct de sprijin puternic către care naţiunea s-a îndreptat ca simbol al stabilităţii şi continuităţii.

Aşadar, documentarul difuzat de BBC Knowledge reprezintă un portret al bunicilor reginei Elisabeta a II-a, Regele George şi Regina Maria, care au salvat monarhia britanică de la un potenţial dezastru.