Inna a dat lovitura! Piesa ei a ajuns pe coloana sonoră a filmului cu Jude Law şi Jason Statham

31 03. 2015, 14:05
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, filmul „Spy” este considerat una dintre marile premiere ale acestei veri.
Filmul prezintă povestea unei femei care lucrează la CIA, pe partea de analiză, şi care, deşi şi-a ajutat colegii în misiuni complicate, nu a ieşit niciodată pe teren până în momentul în care doi dintre cei mai importanţi agenţi, interpretaţi de Jude Law şi Jason Statham, sunt deconspiraţi.
 
Femeia, interpretată de Melissa McCarthy, iese pe teren, sub acoperirea unei casnice plinuţe şi comode, într-una dintre cele mai periculoase misiuni ale agenţiei.
 
Filmul, regizat de Paul Feig, va avea premiera internaţională pe 5 iunie.
 
 
 
Elena Alexandra Apostoleanu, cunoscută drept Inna, a început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat şi primul său disc single, „Hot”, piesă care a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia şi Grecia. Ulterior, piesele sale au cucerit topurile muzicale din întreaga lume, iar artista a început să colaboreze cu muzicieni internaţionali.