INTERVIU Xonia: „Probabil, la bătrâneţe, voi scrie o carte despre adevărul luptei mele”

Apropo.ro / 27.06.2018, 13:11
INTERVIU Xonia:
Originară din Australia, cântăreaţa a venit în România în 2006, când a participat la Cerbul de Aur. De atunci au trecut ani, iar Xonia s-a impus ca una dintre cele mai senzuale prezenţe din showbusinessul românesc. Xonia ne-a acordat un interviu despre visuri, fani şi carieră.

– Dacă ai scrie o carte autobiografică, ce titlu i-ai da? Care ar fi momentul din viaţa ta cu care ai deschide romanul?
Asta este o întrebare foarte bună, dar nu aş putea să îţi dau un răspuns. Nu mă gândesc la asta findcă am nevoie să ajung să fac multe până să consider să scriu o autobiografie şi, mai mult ca sigur, dacă ajung să fac lucruri extraordinare în viaţa asta, probabil la bătrâneţe o să scriu o carte despre adevărul luptei mele.

– Care este relaţia ta cu fanii de pe conturile de socializare? Ce faci atunci când citeşti comentarii deplasate sau enervante la adresa ta?
Eu sunt activă pe contul de pe Facebook, eu postez şi eu răspund fanilor mei. La fel mă ocup de Instagram şi de contul meu de Snapchat. Când văd comentarii răutăcioase care vin de la copii până în 16 ani mă întristez fiindcă la vârsta lor să vorbească aşa cum vorbesc este foarte dezgustător. Îmi dau seama că ei nu au avut de la cine să înveţe cum să se comporte şi că nu au principii sau valori în viaţă decât să tragă pe alţii în jos ca să se simtă mai puternici, mai frumoşi sau mai şmecheri. Nu văd un viitor cu gândirea asta, din păcate, şi mereu le răspund că poate nişte cuvinte de bun simţ îi va ajuta să realizeze că nu e bine ce fac.

– Până la urmă, care este visul suprem al unui artist de talia ta?
Cu toţii am vrea să ajungem la un nivel internaţional.

– Dacă ar fi să alegi orice personalitate, din prezent sau trecut, cu care să faci un duet, care ar fi aceasta? Cine te inspiră cel mai mult?
Cred că Marilyn Monroe a fost o personalitate. M-ar fi plăcut să fac ceva cu ea, să joc un rol alături de ea. Toată lumea mă inspiră. Cei care ajung sus au ce împărţi cu noi şi sunt oameni care au ştiut ce vor şi asta au făcut!

– Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit vreodată?
Că am o voce frumoasă care poate povesti sentimentele lor.

– Ai o siluetă de vis. Cum o menţii? Care este, de exemplu, meniul tău zilnic acum?

La micul dejun, fie cereale cu lapte sau omleta sau un iaurt cu fructe, mereu plec de acasă cu ceva sănătos la mine, care să îmi ţină de foame. Am un stil de viaţă sănătos atât în plan mental cât şi emoţional şi asta mă ţine în formă.

– Îţi mai aminteşti ce ai făcut cu primii bani câştigaţi din muzică? Ce ţi-ai cumpărat din ei?
Mi-am cumpărat haine.

– Spune-ne cinci lucruri fără de care nu ai putea trăi…
Dragoste, familie, sănătate, stabilitate, bani.

– Dacă te-ai întâlni acum cu tine la început de carieră, ce ţi-ai spune? Un sfat sau o constatare despre viaţă la care ai ajuns acum…
Mi-aş spune să iau decizii mai bune  cât priveşte lucrurile pe care le-am învăţat ‘the hard way’ şi asta înseamnă că am pierdut timp ca să învăţ din greşeli.  Dacă aş fi ştiut de ele de la început aş fi luat, evident, alte decizii şi aş fi fost mai departe decât unde sunt acum.

Gabriela Groza