Acestea sunt cele mai seducătoare ispite feminine din Insula iubirii 4 - FOTO

Cele mai seducătoare ispite feminine aşteaptă să demaşte în cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, ce va avea premiera pe 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, ceea ce concurenţii ascund adânc în minte şi în suflet! Domnii vor fi cu siguranţă impresionaţi de farmecele prezenţelor feminine alături de care vor petrece nu mai puţin de 20 de zile într-un loc de vis, sub soarele torid al insulei exotice.

Nicoleta Dragne a acceptat rolul de ispită pentru a doua oară, după ce în sezonul cu numărul trei a reuşit să dezbine unul din cele mai solide cupluri: Nicoleta Molnar şi Cătălin Meşter. La întoarcerea în România, ispita Nico şi Cătălin au continuat să păstreze legătura, apoi tânărul s-a întors la iubita sa. Mai mult, acesta a şi cerut-o în căsătorie şi deşi Nico a acceptat şi se anunţa o nuntă ca în poveşti, cei doi s-au despărţit la începutul acestui an. În prezent, Nicoleta Dragne locuieşte în continuare în Anglia, unde are o firmă de curăţenie, se întreţine singură şi spune că nu îi lipseşte nimic. 

Sexy şi provocatoare, Maria Ilioiu este pregătită să devină pentru a treia oară ispită în cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1. Frumoasa roşcată spune că participarea la „Insula Iubirii” a ajutat-o să cunoască mai mulţi oameni, dar şi să se descopere pe sine. La prima sa apariţie în ”Temptation Island – Insula iubirii”, Sasha, fostul iubit al Elenei Stroe, a fost cel care s-a îndrăgostit până peste cap de Maria, după ce roşcata i-a arătat latura sa sinceră şi lipsită de inhibiţii. În cel de-al treilea sezon, Maria şi Thailanda i-au furat inima şi minţile lui Aurel, care venise pe ”Insula Iubirii” alături de iubita sa, Alexandra.

La doar 22 de ani, Carmen Cinpoca se poate lăuda deja că a reuşit să îşi câştige independenţa. Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi cu o afacere în administrare, Carmen se descrie ca fiind o persoană ambiţioasă şi puternică. Poate tocmai de aceea nu ar fi de mirare că ultima sa relaţie s-a încheiat deoarece i s-a părut că fostul său iubit nu era suficient de matur.

Dana Badea, în vârstă de 27 de ani, este dansatoare profesionistă şi coregraf şi, în ciuda aspectului său care atrage toate privirile, mărturiseşte că nu a mai avut o relaţie stabilă de aproape trei ani. Dana, care se consideră o persoană extrem de îndrăzneaţă, nu se teme să recunoască faptul că îşi doreşte să încerce noi experienţe şi crede că rolul de ispită i se va potrivi ca o mănuşă.  

Frumoasa Irina Stroia, în vârstă de 22 de ani, esteconsultant estetic şi este pentru prima dată în rolul de ispită ”Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1. ”Nu îmi place să mă laud, îmi place să demonstrez”, spune Irina, care este o fire dinamică şi activă, iar în trecut a practicat şi judo.

Eugenia Rotari, în vârstă de 25 de ani, se ocupă alături de părinţii săi de o afacere cu produse tradiţionale, după ce timp de patru ani a locuit în Portugalia. Mândră de realizările sale de până acum, Eugenia spune că şi în Thailanda se bazează pe farmecul care atrage de obicei bărbaţii în jurul său.    

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, patru cupluri care au relaţii de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas îşi vor putea testa relaţia şi vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viaţă este acelaşi sau dacă se văd nevoiţi să meargă pe căi separate

Galerie foto

Comentarii
ABONARE