Cristiana Răduţă – despre fericire, teatru şi noile proiecte

– Nu s-a mai auzit de tine de o vreme bună. Ce mai
faci?
Nimeni nu poate să spună ceva despre tine, tot ce spun oamenii este
despre ei înşişi… „Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu nu am fost, nu
sunt şi nu vreau să ajung vreodată un „nume” în „agenda” mondenă.
Am învăţat că fiecare clipă din existenţa mea poate fi veşnic
frumoasă, dacă ştiu cum s-o trăiesc, dacă vreau să n-o irosesc. Şi
pentru asta, nu de puţine ori, exclud permanenta raportare la un
cotidian marcat de atâtea accente de vulgaritate…

– În 2002 erai în topul preferinţelor ascultătorilor de muzica
dance, alături de 3SE şi Animal X. Mai ţineţi
legătura?
Fiecare îşi trăieşte propria existenţă cum ştie şi cum poate. Şi
suntem, în fiecare clipă, nimic altceva decât suma faptelor noastre
anterioare…

– Se spune că lecţiile importante le înveţi de la oamenii
speciali sau de la mentori…
Da, poate că lecţiile importante „le înveţi”, cum spui tu, de la
oamenii speciali. Eu trăiesc însă împlinirea de a primi aceste
lecţii de viaţă de la, şi alături de un om unic, care-mi dă nu
numai încredere ci şi curaj…

– Dacă ar fi să alcătuieşti un top cu tinerii actori
români, cum ar arăta aceasta?
Eu nu cred că actorii au vârste biologice. Eu cred că actorii au
sau nu au chemare pentru teatru. Cei care au talent, reuşesc până
la urmă. Cu ei aş vrea să joc, aşa cum o fac şi în prezent.

– Cum se vede publicul de pe scena teatrului românesc? Şi,
mai ales, care este atmosfera pe scena teatrului
Metropolis?
Publicul este de fapt partenerul decisiv al actorului. Publicul
răspunde pe loc şi cu exactitate la ceea ce primeşte de la
spectacol. La Metropolis, publicul răspunde sensibil şi inteligent,
la fel ca spectacolele acestui teatru.

– „Floarea de cactus”
(n.r. piesa în care joacă în prezent) are numai comentarii
pozitive. Cât de solicitant este rolul Antoniei?
„Floarea de cactus” e un spectacol de la care se pleacă cu bună
dispoziţie, cu zâmbetul pe buze. Un spectacol la care se râde mult.
Şi atunci nu mai contează efortul depus. Un actor care are
încredere în sine ajunge să cunoască frumuseţea acestui lucru,
frumuseţea acestei profesii.

– Cum îţi petreci timpul rămas liber între repetiţiile
pentru viitoarele piese de teatru? Care este pentru tine răsfăţul
suprem în această perioadă?
Îmi cresc copiii! Pe Don Carlo, Don Giovanni, Don Felippe, Don
Raffaello, Don Giusseppe, Don Marco, Don Roberto, Don Luciano, Don
Antonio, Don Salvatore şi Junior – vedeta principală din „Floarea
de cactus”.

– Cum arată agenda ta până la sfârşitul
anului?
Lucrez la un nou proiect (n.r.: „Îngeri în America”, în regia lui
Victor Ioan Frunză), a cărui premieră va avea loc, probabil, la
începutul lunii iunie. Un proiect extrem de incitant, al cărui
subiect va creea, cu siguranţă, ample comentarii în spaţiul
public.