Interviu cu Oana Gregory, singura vedetă Disney din România!

  • 05.09.2014
  • ● Vizualizări: 16299
Foto: Disney Channel

Oana Gregory, pe care fanii Disney o ştiu din „Bătăuşii Wasabi” sau „Copiii bionici” este o româncă 100%, originară din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare. A ajuns cu părinţii în Los Angeles, pentru o urma o carieră în actorie, iar în curând o vom putea vedea într-un nou serial Disney, "Crash & Bernstein”. Mai precis, din 6 septembrie, de la ora 08.30.

 - Felicitări pentru faptul că eşti în familia Disney. Aici, o mulţime de copii sunt mari fani. Cum ai ajuns tu să lucrezi pentru Disney?
Bună! Vă mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase, într-adevăr, la Disney cu toţii ne simţim ca parte a unei mari familii. Ca să ajung să fac parte din familia Disney, în primul rând mi-am dorit foarte mult şi apoi am participat la foarte multe castinguri, până mi s-a oferit rolul potrivit.

- Cât de greu ţi-a fost să părăseşti România şi să te adaptezi în SUA?
A fost foarte greu, la început … pentru că nu vorbeam limba engleza, dar m-am adaptat foarte repede. Însă, de fiecare dată când vin în vizită în România, îmi este greu să mă întorc înapoi în State.

- Ce îţi lipseşte cel mai mult de aici, din ţară?
În special în perioada sărbătorilor simt lipsa întregii familii de acasă, din România.
 
- Faptul că eşti româncă a fost un avantaj sau un dezavantaj pentru tine în carieră?
N-am fost dezavantajată, pentru că sunt româncă. Din contră, am impresia ca am fost avantajată. Spre exemplu, atunci când am primit rolul din „Bătăuşii Wassabi”, a fost un real avantaj faptul că sunt româncă, deoarece am folosit în rolul meu atât limba română, cât şi accentul european.

- Cât de dificil este să îmbini şcoala cu filmările şi tot ce presupune munca în showbiz?
Câteodată într-adevăr simt că este greu, dar pentru că fac ceea ce îmi place cu adevărat, trec peste toate aceste mici greutăţi mult mai uşor.

- Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta? Ce îţi place să faci in timpul liber?
În timpul filmărilor, sunt în studio la repetiţii, la şcoală şi la filmări de dimineaţă până seara. În timpul liber, după şcoală, îmi place să îmi petrec timpul cu prietenii mei la plajă, la mall, sau la un film. De asemenea, mai merg la clase de dans şi voce.

- Care sunt actorii şi actriţele Disney care îţi plac ţie cel mai mult? Cu câţi dintre ei eşti prietenă?
Îmi place mult de Debby Ryan. Sunt prietenă cu actorii din „Batauşii Wasabi” şi „Copiii Bionici” (cu care am şi lucrat împreună).

- Este greu să fii copil-vedetă? Cum te împaci cu faima pe care o ai?
Nu simt deloc o greutate, simt ca totul este natural, normal… cel puţin aşa este deocamdată. Şi faptul că îmi place să comunic tot timpul cu fanii mei, cred că asta mă ajută foarte mult.

- Spune-ne ceva despre serialul Disney în care ai rolul principal, “Crash & Bernstein”.
Serialul spune povestea lui Wyatt, fratele meu mai mic în serial care locuieşte într-o casă înconjurat numai de fete şi este constant enervat de ele. Wyatt are parte în sfârşit de un frate, Crash (care este o papuşă vie), şi astfel ajungem să locuim cu el. După o serie de aventuri captivante datorate apariţiei lui Crash, cu toţii ajung să se înţeleagă foarte bine. Vă invit să urmăriţi serialul, o să vă placă.

Foto: Disney Channel

- Eşti româncă, dar ai un look foarte… american. De la cine moşteneşti frumuseţea?  
Da, sunt româncă 100%. Chiar şi aici, în State, mi se spune de multe ori că am un look american. Îţi mulţumesc pentru apreciere, felul în care arăt este moştenire de familie, semăn foarte mult cu părinţii mei.

- Care sunt secretele frumuseţii tale? Ce faci pentru a fi mereu în formă maximă?
Îmi place mult să fiu în permanenţă activă (dans, alergat, înot, patinaj, etc.), să mănânc sănătos, pentru că frumuseţea exterioară vine dintr-un corp sănătos.

- Dă-ne trei sfaturi de machiaj pentru fetele ca tine, de 17 ani.
Le sfătuiesc pe fete să poarte un machiaj cât mai natural. Ca trucuri de machiaj, eu de multe ori folosesc creionul de buze pentru a menţine rujul mai mult timp, iar pentru a oferi luminozitate ochilor, îmi pun puţin fard alb la colţul interior al pleoapei.

Foto: Disney Channel

- Este mai greu să-ţi faci un iubit dacă eşti vedetă?
Nu ştiu dacă e sau nu greu. Eu am un prieten care nu ştia că eu sunt actriţă în momentul în care ne-am cunoscut. Probabil că în general este greu, dar este important să îţi dai seama dacă persoana respectivă te place pentru ceea ce eşti tu, sau doar pentru că eşti celebru, vizibil în rândul oamenilor.

- Ce planuri de viitor ai? Unde te vezi pentru câţiva ani?
Sper ca pe viitor să lucrez la cât mai multe proiecte Disney, bineînţeles, urmează şi facultatea pe care o aştept cu drag. În anii ce urmează mă văd făcând cu succes această meserie pe care o îndrăgesc tare mult.

- La final, un mesaj pentru fanii Disney din România, te rugăm!  
Vă mlţumesc pentru că existaţi şi abia aştept să îmi urmăriţi serialul „Crash and Bernstein” şi în România, şi bineînţeles, şi viitoarele mele proiecte.

 

Gabriela Groza

Foto: Disney Channel
 

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații