Irina Margareta Nistor, mărturisiri emoţionante: “Cred că e cea mai mare pedeapsă”

  • 14.09.2018
  • ● Vizualizări: 347

Cunoscut critic de film şi prezentatoare Happy Channel, Irina Margareta Nistor invită telespectatorii în universul ei, astăzi, în cadrul unei ediţii speciale “CulTOUR”. De la ora 17.30, la Happy Channel, aceasta rememorează etape importante din viaţa sa, vorbind despre copilărie, dar şi despre oamenii care şi-au lăsat amprenta asupra ei.

“Într-o primă fază am zis că o să mă fac poştaş, îmi plăcea că-i aducea pensia bunicii(…) Şi după aia am zis că, dacă nu intru la facultate, mă fac florăreasă”, povesteşte Irina Margareta Nistor în cadrul emisiunii.

O întâmplare din perioada copilăriei i-a rămas bine imprimată criticului de film. “Am umblat la aragaz, ai văzut că şi acum îl deschid destul de greu, şi nu ştiu în continuare cum funcţionează cuptorul. M-a prins bunica şi mi-a zis: «Nu am să te mai iubesc niciodată». De atunci am făcut legătura între interdicţie, între foc şi afecţiune. Şi am rămas cu ideea asta. Dacă îmi spune cineva «nu am să te mai iubesc niciodată», cred că e cea mai mare pedeapsă. Îmi place să ţină lumea la mine şi am fost răsfăţată din punctul ăsta de vedere, chiar mai mult decât merit, sunt convinsă.”, a dezvăluit aceasta

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații