Liliana Ştefan: “Muzica face parte din viaţa noastră”

De: Nicoleta Nicolae / 23.05.2012, 12:42
Liliana Ştefan: “Muzica face parte din viaţa noastră”
Proiectul “Cutiuţa muzicală” a împlinit 10 ani. Iniţiatoarea lui, Liliana Ştefan, este mândră de ceea ce a realizat şI vine cu detalii despre acest proiect, dar şi despre cei 4 băieţii care o aşteaptă acasă.

– Liliana, cum a pornit proiectul „Cutiuţa muzicală”? Copiii tăi te-au inspirat în vreun fel atunci când ai pus la cale primul album?

Toată această „poveste” a început când primul meu băiat avea 2 ani şi încercam să-i cânt cântecele pentru copii; dar nu ştiam prea bine niciun cântec până la capăt, aşa că m-am pus pe „studiu”. Copiii nu numai că m-au inspirat, dar iată că după 10-11 ani de existenţă a brand-ului au ajuns să mă ajute: grafica noului meu site www.cutiutamuzicala.ro este făcută de „mână”, de către copii mei. De altfel cred ca este unicat în acest sens, de obicei grafica se face pe computer.

– Brand-ul a ajuns la 10 ani de existenţă! Care crezi că a fost reţetă succesului?

Succesul Cutiuţei cred că a venit în primul rând din nevoia oamenilor de a găsi pe piaţă produse muzicale de calitate pentru copii. Combinând cântece bine alese, cu vedete-părinţi şi cu pasiunea de a face totul perfect, am reuşit să fac acest proiect. Contează enorm şi susţinerea din partea echipei cu care lucrezi, de la partea audio, grafica, până la partea de promovare şi expunere a produsului. Acum încerc să diversific un pic activitatea, ca element nou am introdus Cutiuţa Muzicală Animată- videoclipuri ale cântecelelor. Le puteţi vedea pe site.

– Cu ce vedete ai colaborat de-a lungul timpului la „Cutiuţa muzicală”?

Sunt foarte multe vedete de prim rang din toate domeniile: cântăreţi profesionişti, actori, sportivi, prezentatori TV. Pentru prima oara de când lucrez la Cutiuţă mi-am permis să dezvălui un pic din ceea ce se întâmplă în „spatele cortinei”, aşadar pe site găsiţi povestea colaborării cu fiecare vedetă în parte.

Liliana Stefan– S-a implicat şi Dan Bittman în acest proiect? Este o afacere de familie?

Nu, nu este o „afacere de familie”. Dan a răspuns de fiecare dată cu DA atunci când l-am solicitat să cânte pe Cutiuţă sau să promoveze albumul, ceea ce e mare lucru. Chiar şi colaborarea cu el are o descriere amănunţită pe www.cutiutamuzicala.ro .

– Am înţeles că melodiile au fost ca o mini-terapie pentru câţiva copii bolnavi care s-au recuperat în timp şi datorită „Cutiuţei muzicale”. Povesteşte-ne puţin…

Da, pe baza Cutiuţei am creat un program muzical în grădiniţe unde am cunoscut şi copii cu probleme de atenţie, de vorbire, de comportament. Şi s-a dovedit că prin muzică, cu răbdare şi prin abordarea extrem de afectuoasă a copiilor, eu şi echipa cu care lucrez am reuşit să schimbăm vreo 3-4 copilaşi cu astfel de probleme.

– A avut „Cutiuţa muzicală” record de vânzări?

Da a avut; deseori artiştii care au interpretat au primit discuri de aur sau platină pentru vânzări.

– Aţi lansat şI un concurs pe siteul official. In ce anume constau premiile?

Premiul de pe site este unul consistent: TOATĂ colecţia Cutiuţa (9 volume) dacă răspunzi corect la toate cele 3 întrebări din concurs. Participanţii se pot înscrie până pe 30 mai în concurs, direct pe site. Extragerea finală a câştigătorului va fi pe 1 iunie.

– Cum te descurci acasă cu 3 băieţi, chiar patru?

Cu o bună organizare a orarului zilnic, reuşesc să fac faţă…

– Cu e Dan Bittman ca tată? Le face toate poftele băieţilor?

Dan e un tată grijuliu, protector, atent la detalii. Băieţii cam ştiu că pot obţine tot ce vor de la tata, aşa că uneori trebuie să-i temperez cu „poftele lor”.

– Alex , Patrick Noah şi Mark Nicolas vor merge pe urmele tatălui lor?

Nu am de unde să ştiu. Muzica face parte din viaţa noastră şi e foarte clar că fiecare în parte a moştenit calităţi indiscutabile (voce, ritm, sensibilitate). Dar rămâne de văzut dacă va merge vreunul pe drumul acesta. Intre timp, băieţii fac o echipă bună, cel mare e uşor detaşat de …”contingent”, are alte pasiuni decât fraţii lui, îi place muzica house pe care bineînţeles că o ascultă la căşti, merge cu prietenii în parc cu bicicleta „la rampe”. Are aproape 14 ani şi preocupări specifice vârstei. Cel mijlociu „mănâncă” fotbal pe pâine, are 9 ani, iar cel mic are avantajul că învaţă foarte repede totul de la fraţi; de curând şi-a descoperiit pasiunea pentru pian (are aproape 6 ani).

– Vei fi soacra cu trei nurori! Cum te imaginezi în această postură?

Nu vreau să mă imaginez nicicum. Sper să nu păţesc vreodată ce a păţit soacra din poveste…

Dana Popa