Maia Morgenstern: "Toată viaţa am aşteptat acest rol şi nu s-a întâmplat"

  • 29.08.2014
  • ● Vizualizări: 91
Foto: Mediafax Foto - Alex Chitu

A lucrat cu Mel Gibson şi Sharon Stone, are fani pretutindeni şi nu mai are nevoie de nicio prezentare! Maia Morgenstern şi-a deschis sufletul pentru ApropoTV.ro şi ne-a permis să o descoperim dincolo de cortină. Este o adevărată plăcere să stai de vorbă cu una dintre cele mai mari actriţe de la noi, care încă mai are multe de spus! Despre carieră şi viaţa de familie, cu Maia Morgenstern!

- Sunteţi una  dintre cele mai mari actriţe din România, cu o carieră impresionantă. Mai ţineţi mine în câte filme şi piese de teatru aţi jucat? 
 
Nu ştiu! Dacă m-aţi întreba acum o cifră exactă n-aş ştii să vă spun în câte filme şi piese de teatru am jucat. Mi-au fost dragi toate, să spun că în egală măsură, probabil că aş exagera.
 
- Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult şi a fost mai aproape  de sufletul dumneavoastră?
 
 Am tratat cu respect fiecare proiect în care am fost invitată să particip, am considerat acest lucru ca pe un dar al destinului. Fiecare proiect a constituit pentru mine o întâlnire, un prilej de a-mi încerca forţele, de a-mi cunoaste limitele, de a explora în sufletul meu, în experienţa mea, de a căuta printre amintirile mele şi ale celorlalţi ceea ce este reprezentativ, ceea ce e puternic, ceea ce e până la urmă general uman, căci aşa este orice poveste pe care încercăm să o spunem ca artişti şi încercăm să o facem adevărată, credibilă, veridică.
 
 
- Aveţi vreo neîmplinire ca actriţă? V-aţi fi dorit să jucaţi un anumit rol şi nu s-a întâmplat până acum? 
 
Desigur! Bineînţeles, Julieta! Toată viaţa mi-am dorit să joc Julieta şi acest lucru nu s-a întâmplat! E un vis neîmplinit la care mă gândesc, pe care îl mai visez din când în când.
 
- Care a fost cea mai grea solicitare pe care aţi avut-o ca actriţă?
 
Au fost solicitări grele din diferite puncte de vedere, dar şi mari împliniri. Greu a fost în “The Passion of the Christ”, din multe motive, însă şi împlinirile şi satisfacţia  au fost pe măsură. N-a fost uşor nici în “Balanţa” şi mulţumirea şi satisfacţia şi împlinirea au fost pe măsura dificultăţilor întâmpinate, greu a fost şi în teatru, grele au fost şi filmările, dar a fost frumos!
 
- Cum şi cât de mult vă pregătiţi pentru un rol? Aveţi vreun anumit ritual?
 
Da! Nu ştiu dacă e ritual. În orice caz, orice rol presupe pregătire, o cunoaştere a datelor personajului, pentru că până la urmă sunt chemată să interpretez un personaj să fac cunoştinţă cu el. Din studenţie învăţăm să-i cunoaştem biografia, personalitatea, să ne imaginăm ce ar fi putut şi ce ar putea să facă acest personaj pe care îl jucăm, într-o situaţie sau alta. Norocul a făcut să mă întâlnesc de-a lungul existenţei mele artistice cu personaje de facturi diferite. Fiecare personaj are universul său. Am cunoscut zone şi porţiuni de existenţă, pe cât de diverse pe atât de interesante.
Nu toate personajele au  fost pozitive. Zonele pe care a trebuit să le explorez nu au fost întotdeauna dintre cele mai luminoase, nostime, dintre cele mai fericite, dar poate că asta a şi făcut mai interesantă munca, studiul unui personaj.
 
- Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie? 
 
Nu le împac! Sunt în conflict!
 
Foto: Mediafax Foto
 
- E adevărat că de câte ori aţi rămas însărcinată a fost mai greu să luaţi decizia de a păstra copilul? 
 
Evident! Da, evident! Sunt întrebări pe care ţi le pui şi e greu să ţi le mărturiseşti ţie însăţi. Deciziile sunt foarte serioase şi nu întotdeauna neapărat sunt aşa nostime şi uşoare.
 
- Care sunt cele mai mari sacrificii pe care le-aţi făcut pentru carieră, de-a lungul timpului? 
 
Întotdeauna momentul în care, am conştientizat şi nu se poate să n-o fac, am sacrificat timpul, energia şi atenţia pe care i-o acord familiei.
 
- Când Mel Gibson v-a propus să jucaţi în “Patimile lui Hristos”, eraţi însărcinată cu al treilea copil. N-aţi renunţat nici la rol, nici la copil şi aţi mers înainte cu amândouă…
 
Evident!
 
- Cum este Mel Gibson ca persoană? Mai păstraţi legătura?
 
Numai atunci când domnul Mel Gibson doreşte să mă caute sau cu ocazia sărbătorilor când transmit un gând bun, o urare. E un om aşa cum l-am cunoscut eu şi l-am cunoscut din punct de vedere profesional, ca regizor, ca producător, ca artist pe platourile de filmare... E o distanţă, sunt nişte ani. Este extrem de profesionist, extrem de onest cu sine şi cu ceilalţi, iubind şi preţuind şi respectând actorii foarte, foarte mult, ajutând, încercând să ajute în implinirea unui personaj, în căutarea unui personaj.
 
 
- V-aţi mai întâlnit de atunci?
 
Da, ne-am mai întâlnit o dată, când am fost în Satele Unite ale Americii în turneu, cu spectacolul  "Lysistrata", un musical, dacă vreţi, actualizat al piesei lui Aristofan, montat de către Michael Cacoyannis. Pentru cei care îşi amintesc sau nu-şi amintesc în clipa asta, Michael Cacoyannis a fost regizorul filmului "Zorba grecul”. A montat "Lysistrata" şi am călătorit în Statele Unite în multe ţări cu acest spectacol. L-am invitat, a putut să vină şi conjunctura a făcut ca domnul Mel Gibson să vizioneze acest spectacol.
 
- Sunteţi o actriţă norocoasă. Aţi jucat şi cu Sharon Stone în ”What about love”. Cum vi s-a părut?
 
Un profesionist desăvârşit, un om extrem de serios, un artist în adevăratul sens al cuvântului, extrem de riguros, dar şi deschis improvizaţiilor în sensul conturării luminilor şi a umbrelor pe care le poate avea un personaj într-un moment sau altul, cu respect pentru întreaga echipă de filmare, extrem de concentrată pe ce are de făcut.
 
- Alături de ce alt mare actor sau actriţă de afară  v-aţi dori să mai jucaţi?
 
Îmi doresc să fiu alături de artişti adevăraţi în adevăratul sens al cuvântului, artişti preocupati de arta lor, de existenţa lor artistică. E cel mai important lucru!
 
Foto: Mediafax Foto
 
- Aţi avut momente în care aţi vrut vreodată să renunţaţi la teatru?
 
Sunt multe momente de disperare, de negură, de durere. Lucrurile trebuie să meargă înainte atunci când înţelegi sau cel puţin îţi pui întrebarea ce ai de făcut, cum ai de făcut.
 
- Fiul dumneavoastră, Tudor Aaron Istodor, vă calcă pe urme. Cum îl vedeţi din prisma mamei şi a unei actriţe împlinite. Cât de talentat este şi cât de sus v-aţi dori să ajungă?
 
Fiul meu îşi urmează destinul său! Un tânăr actor extrem de serios, extrem de riguros, extrem de curios, de preocupat în legatură cu tot ce se întâmplă în jurul său, extrem de la curent cu spectacolele, cu filmele, cu mişcare artistică, de cum evoluează, cum pulsează arta filmului, arta teatrului în jurul său. Extrem de curios şi de preocupat de menirea sa ca artist. Sunt subiectivă, îl iubesc foarte mult. Este fiul meu şi îmi doresc să se împlinească ca om, îmi doresc să fie fericit ca artist, să meargă pe drumul său cu demnitate, cu bucurie, cu conştiinţa faptului că are ceva de spus în această artă.
 
- Fetele, Eva Leea Cabiria şi Isadora, vă moştenesc şi ele talentul? Cum le-aţi ales numele?
 
Fetele mele sunt nişte copii minunaţi, au 15 şi 11 ani, sunt în pragul adolescenţei, sunt preocupate de sport, de muzică, şi noi de la spate cu educaţia, cu cicăleala, încercăm să le insuflăm valori adevărate, încercam să le ajutăm să înţeleagă bucuria vieţii, ce e important, ce e frrumos, ce e demn, respectul de sine şi de ceilalţi. 
 
Foto: Mediafax Foto
 
- Cum le-aţi ales numele?
 
Îmi doream foarte mult să am o fiică cu numele de Cabiria. Părinţii mei au avut o prietenă, un matematician extraordinar, doamna Cabiria Andrean, de altfel, Cabir este unul din atributele Dumnezeirii, înseamnă măreţ, grandios. Numele Izadora conţine şi numele tatălui Izadorei, Doru, şi uite-aşa...
 
- Ce nu le-aţi lăsa niciodată pe fetele dumneavoastră să facă?
 
Să-şi facă rău! Nu le-aş lăsa să-şi facă rău fiind conştiente de acest lucru şi aş încerca să împiedic prin orice mijloace lucrul acesta.
 
- Sunteţi o mamă fericită?
 
Da, sunt o mamă fericită! Sunt o mamă preocupată, o mamă îngrijorată, împărţită în multe locuri...
 
- Ce anume va face fericită, în general…?
 
Foarte multe lucruri mă pot face fericită. O prăjitură care a crescut corespunzător la cuptor, felul în care rezonez cu învăţăturile, filozofia, mesajul unei cărţi bune pe care o citesc, o floare ce-mi înfloreşte în grădină, un examen luat de copiii mei, un amurg la mare, foarte multe lucruri. Cred că s-ar cuveni să citez, de fapt, să parafrazez momologul doamnei T, din “Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu – “un fruct, rochia”, foarte multe lucruri mă fac fericită.
 
- Atunci când nu sunteţi pe scenă, ce vă place să faceţi cel mai mult? Cum e Maia Morgenstern în afară rolurilor pe care le interpretează?
 
Mi-e drag să mă ocup de gospodărie, mi-e drag să cânt în afara scenei.
 
Foto: Mediafax Foto
 
- Gătiţi?
 
Da, aşa şi aşa, nu ştiu cât de bine  şi niciodată nu sunt în stare să fac o mâncare de două ori. Asta e şi bine şi rău într-un fel pentru că nu întotdeauna preparatele mele sunt la cele mai înalte standarde.
 
- "Mă îndrăgostesc tot mai tare pe măsură ce trece timpul " aşa aţi declarat într-un interviu de acum ceva ani. Cât de îndrăgostită sunteţi acum şi pe cine iubiţi cel mai mult din familie?
 
La întrebarea asta nu aş răspunde pentru nimic în lume pentru că nu ar fi drept! Ar fi un lucru neadevărat şi nedrept şi aş aduce multă durere. Îmi iubesc familia, este ancora mea în viaţă. Pe cine iubesc cel mai tare, pe mama, că mama a plecat... Iubesc memoria mamei mele cel mai tare. Lucrul ăsta am curajul să îl spun!
 
- Cum v-aţi apărat şi păstrat căsnicia şi aţi făcut-o să meargă mai departe?
 
N-am fost singură! Întotdeauna în doi! Singură n-aş fi reuşit! Întotdeauna în doi, în trei, în patru, alături de cei care compun familia mea.
 
- Aţi pacticat yoga… A devenit un stil de viaţă sau e un hobby? Pe lângă yoga ce alte activităţi mai preferaţi? 
 
Practic yoga, nu ştiu dacă e un stil de viaţă. Mi-e bine, îmi găsesc suport, sprijin fizic, psihic. De foarte mult timp practic yoga. Când eram mică şi mă îndemna tata să practic yoga, nu înţelegeam mare lucru din ce-mi spunea şi mi se părea o constrângere, dar şi probabil că aşa era atunci,  până nu înţelegi cu fiinţa ta, cu sufletul tău, nu-ţi dai seama exact.
Merg şi la sală, fac sport toată ziua. Fac foarte multă gospodărie şi cred că e o activitate fizică extrem de folositoare. Grădinăresc aşa cum pot. Spectacolele pe care le am, multe dintre ele se bazează pe mişcare, pe dans. Am mare încredere în mişcare!
Merg şi saloanele de înfrumuseţate,  din când în când, atunci când se poate, nu am nimic împotrivă. Încerc să nu fac din asta o obsesie, dar cred că a te îngriji e o formă de respect. Ca şi mască de vară, prefer fructele.
 
- Cum v-aţi defini dumneavoastră?
 
Nu-mi place să mă definesc! Încerc să privesc în oglindă, în oglinda sufletului a conştiinţei, în oglinda din perete, cu obiectivitate, cu luciditate. Sunt un om care mai are mult de lucrat la ceea ce înseamnă răbdare, sunt implusivă, sunt curioasă, vreau să cred despre mine că sunt gata să învăţ şi să învăţ de la tinerele generaţii, de la cele ce vin, multe, foarte multe lucruri, de la copiii mei în orice caz.
 
- Spuneţi-ne, vă rog, măcar 5 lucruri care vă fac viaţa mai frumoasă şi vă ambiţionează să mergeţi mai departe?
 
O sală plină ca manager atunci când eforturile, rodul muncii pe care ai depus-o în realizarea unui spectacol se materializează într-o sală plină a unui public care vine şi te judecă şi cu bine şi cu rău, acest lucru mă face foarte fericită. Mă face fericită o mână întinsă, iertarea…
Odată am văzut pe stradă un domn foarte în vârstă cum mergea cu o plasă la cumpărături. În jurul capului său zbura un fluture, lucrul ăsta m-a făcut foarte fericită, un fapt banal. M-a făcut foarte fericită iar, gestul unei persoane foarte în vârstă. Cu o generozitate şi dorinţa anonimatului a ajutat teatrul nostru să meargă mai departe, a ajutat la reparaţia acoperişul teatrului nostru. Mă face foarte fericită o glumă!
 
Foto: Mediafax Foto 
 
- Care este locul dumneavoastră preferat din Bucureşti?
 
Centrul Vechi unde îmi desfăşor activitatea ca actriţă în cadrul festivalului Bucureştii lui Caragiale, avem spectacole în Centrul Vechi pe scena mobilă montată acolo undeva, în spatele Muzeului de Istorie. Da! Sunt locurile mele preferate. Parcul Herăstrău, Parcul Icoanei, Parcul Ioanid. E un loc ce se deschide, cred că pe strada Pictor Artur Verona, unde este şi Librăria Cărtureşti, în zona aceea legată cu Şcoala Centrală de Fete. Acolo se întâmplă multe lucruri frumoase. Mă mai simt bine la Cinematograful Studio, Mogoşoaia.
 
- Care este actorul dumneavoastră preferat şi de ce?
 
- Anthony Hopkins. Are umor, tragism, naturaleţe, autoironie.
 
- Dar actriţa preferată?
 
Sunt foarte multe actriţe pe care le iubesc, care îmi sunt model. Cred că aş fi nedreaptă să spun doar o actriţă... Meryl Streep,  Jeanne Moreau.
 
- Filmul dumneavoatră preferat care este?
 
- “Dictatorul”, al lui  Charlie Chaplin. Pentru dimensiunea tragică într-o notă a comediei bufe, a acrobaţiei, a burlesq-ului, dimensiunea filozofică ce se citeşte, ce transpare, mesajul filosofic din toată acrobaţia reală pe care o desfăşoară, o propune şi o lansează umanităţii Charlie Chaplin.
 
- La ce anume vă uitaţi la TV când aveţi timp? Ce tip de emisiuni urmăriţi?
 
Nu prea mă uit la TV, atunci când o fac urmăresc ştirile, mă uit la sport. Sunt nevoită pentru că întreaga mea familie urmăreşte sportul şi sunt foarte la curent şi mai urmăresc canalele de filme de artă.
 
- Unde puteţi fi văzută acum la teatru, în ce piese jucaţi în această perioadă?
 
Sunt spectacole de vară, spectacole pe care le jucăm în cadrul festivalului Bucureştii lui Caragiale, “O femeie singură”, “Mic şi-al dracu”, “La Conu Iancu”, “Mazel Tov and Justice for all”. 
 
Aveţi regrete?
 
Multe! N-am să le numesc!
 
 
Dana Popa
 
Comentarii
CELE MAI CITITE ŞTIRI
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații