Ionuţ Gojman, prins în vraja Nicoletei: ”Cred că şi Cătălin Meşter s-a îndrăgostit de nebunia ei”

19 11. 2018, 11:47

”La o nuntă în Dej, ne-am întâlnit cu Nico şi Cătălin şi ne-am dat seama că personajele nu sunt fictive, că totul e în regulă, că oamenii sunt normali. Am devenit prieteni, ne mai întâlnim cu ei, le-am zis să ne sfătuiască, iar Cătă mi-a zis să fiu natural. Nu am deschis cu ei subiectul Nicoletei, ispita, cred că a fost un moment de slăbiciune al lui, iar ea a profitat”, spunea Ionuţ la sosirea în Thailanda. De atunci însă, cei doi au petrecut împreună tot timpul disponibil pe ”Insula Iubirii”, iar acum, aproape de final, Gojman şi-a schimbat părerea şi a recunoscut că a înţeles, în sfârşit, ce l-a făcut pe prietenul său Cătălin Meşter să se îndrăgostească de ispita Nicoleta. ”Cred că ei i se potriveşte un bărbat ca mine care nu se plictiseşte de viaţă. După primele ieşiti în club sau la nişte evenimente, s-ar da cu capul de pereţi. Cred că şi Cătălin s-a îndrăgostit de nebunia asta a ei”, a spus Gojman.

Cum va încerca Ionuţ Gojman să o impresioneze pe Nicoleta înainte de a pleca din Thailanda, telespectatorii pot vedea duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1, în ultimele episoade din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”.