Iubiri, prieteni şi multe nunţi la Film Café, în aprilie

De: Mioara Tronaru / 02.04.2014, 08:00
Iubiri, prieteni şi multe nunţi la Film Café, în aprilie
Aşa cum ne-a obişnuit, Film Café aduce pe micile ecrane şi în luna aprilie filme cu subiecte interesante, pline de dragoste, muzică, intrigi, ură şi romantism.

Trupa / Wedding Band

Premiera: 03.04.2014 ora 22:00

Regizor: Adam Davidson. Actori: Brian Austin Green, Peter Cambor, Derek Miller, Jenny Wade, Kathryn Fiore.

Wedding Band este o trupă formată din patru prieteni buni. Visul lor comun este să devină staruri rock celebre, dar până atunci trebuie să-şi plătească şi ei facturile şi participă deci la nunţi ca o formaţie de nuntă.

Zilele săptămânii decurg total diferit pentru membrii trupei: Tommy, burlacul, se distrează în fiecare zi, pe Eddie îl aşteaptă acasă nevasta şi cei doi copii ai săi. La sfârşit de săptămână ei devin însă împreună staruri rock, mai bine zis – ar vrea să devină, căci nu îi invită nimeni la petrecerile bune, ba chiar ei plătesc ca să fie invitaţi. Îndoielile dispar însă repede, datorită domnişoarelor de onoare, băuturii gratuite şi visului care nu moare.

Scopul este acelaşi întotdeauna, de a ajunge pe culmea succesului şi de a transforma orice nuntă, zi de naştere sau petrecere de bar mitzvah într-un superconcert.

 

Anotimpuri / Four Seasons

Premiera: 04.04.2014 ora 21:00

Regizor: Giles Foster. Actori: Senta Berger, Tom Conti, Frank Finlay, Paula Kalenberg, Michael York.

Această povestire a Rosamundei Pilcher prezintă cele patru anotimpuri prin evenimentele petrecute pe domeniul din Endellion al familiei Combes. Iniţial, în reşedinţa familiei domneşte calmul şi armonia, dar la fel ca în natură, acţiunea diferitelor forţe menţine în permanenţă schimbarea şi ciclicitatea evenimentelor.

Întorsături neaşteptate, răzbunare, gelozie şi emoţii foarte violente în Anotimpuri, o ecranizare după opera literară a Rosamundei Pilcher.

 

Prieteni adevăraţi / Fetching

Premiera: 05.04.2014 ora 21:00

Regizor: Jason Reilly. Actori: Collette Wolfe, Levi Fiehler, Robert Bagnell, Brian Tichnell, Elaine Hendrix.

Liza îşi părăseşte logodnicul şi cariera prosperă de avocat şi îşi împlineşte un vechi vis – din economiile sale deschide o grădiniţă pentru câini, numită Fetching.

Datorită muncii perseverente, afacerea devine din ce în ce mai populară atât în rândul stăpânilor cât şi în rândul patrupezilor, dar când viaţa Lizei începe să revină la normal, încurcăturile apar din nou: relaţia între ea şi colegul ei, Matt, devine mai serioasă decât o simplă relaţie de muncă. Este însă o idee bună să aibă o relaţie tocmai cu angajatul ei? Şi tocmai atunci când şi consilierul ei financiar îi dă întâlnire?