Jazz in the Park: muzicii îi stă bine în parc

Apropo.ro / 02.07.2014, 13:23
Jazz in the Park: muzicii îi stă bine în parc
Clujenii şi nu numai sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la cea de-a doua ediţie a Jazz in the Park, festivalul care aduce muzica bună în Parcul Central.

Zece concerte, un târg cu peste o sută de expozanţi, zone de relaxare şi de activităţi pentru întreaga familie, happening-uri şi surprize – acestea sunt principalele cooordonate ale celei de-a doua ediţii a Jazz in the Park, festival care se va desfăşura de vineri până duminică la Cluj-Napoca.

”Am încercat ca la a doua ediţie a festivalului să existe mai multe activităţi în parc, mai bine definite, îndemnându-i astfel pe clujeni să vină şi să petreacă o zi întreagă aici. Am vrut să punem în valoare şi mai mult potenţialul Parcului Central şi să aducem împreună comunitatea”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.

Programul muzical al la Jazz in the Park începe vineri cu Luz Azul, o trupă de bossa nova din Belgrad, Serbia, care susţine spectacole de muzică braziliană, şi continuă cu concertul extraordinar susţinut de Teodora Enache şi Lars Danielsson, unul dintre principalele momente aşteptate de jazzişti. Seara se încheie în Parcul Central cu clujenii de la Jazzybirds, trupă formată din cinci tineri cu pregătire clasică şi cărora le place să experimenteze jazz.

Sâmbăta aduce pe scenă Youvenis, un proiect-manifest coordonat de prof. Dan Tohănean şi consacrat muzicii de calitate, interpretată live, şi JazzyBIT, trio de jazz, latin, funk şi blues. Vor încheia a doua zi de festival cei de la Moonlight Breakfast, cu o combinaţie de ”retroelectro” şi vocal de jazz şi care vin împreună cu Les Ateliers Nomad, care vor realiza un spectacol cu efecte vizuale ce va îmbogăţi reprezentaţia muzicală.

Ultima zi de festival înseamnă Loungerie II, Mara & Kult Studio Artists şi un nou proiect inedit: concert acustic marca Les Elephants Bizarres. Tot duminică se va desfăşura şi concertul extraordinar susţinut de Mélanie Pain, vocea Nouvelle Vague, la Opera Maghiară – singurul eveniment al festivalului unde accesul se realizează pe bază de bilet.

Pe lângă muzica bună, Parcul Central aşteaptă vizitatorii cu o serie de activităţi pentru un week-end petrecut împreună cu cei dragi. Zona de relaxare va fi pregătită cu hamace, o bibliotecă adusă în parc de proiectul ”Cu cărţile pe faţă” şi o bibliotecă virtuală oferită de Vodafone. În apropiere, curioşii vor putea testa noile biciclete Pegas, dar şi eBike-urile realizate de Bosch şi aduse special în parc. Pentru copii sunt pregătite jocuri diverse, activităţi cu animatorii Fantasmagia, un atelier de ceramică şi competiţii de „treasure hunt” organizate de cei de la The Dungeon.

Târgul Jazz in the Park aduce în acest an peste o sută de expozanţi, care vor aştepta vizitatorii cu cărţi bune şi obiecte vechi de artă, rochii vaporoase, bijuterii şi alte obiecte lucrate de mâini iscusite. Sâmbătă, de la ora 18.30, în faţa Casinoului este pregătită o prezentare de modă semnată de Călina Langa. În zona foodcourt se vor găsi variante pentru toate vârstele şi gusturile, iar cei care nu vor să încheie seara prea repede vor putea continua petrecerea după concertele din parc La Cizmărie, cu jam session-uri susţinute de artiştii invitaţi la festival.

Programat iniţial pentru a se desfăşura în Iulius Parc în cadrul Jazz in the Park, concursul destinat muzicienilor încă neconsacraţi a fost amânat pentru luna august, când va avea loc tot sub egida Jazz in the Park. „Am avut multe răspunsuri din partea unor tineri studenţi sau în curs de absolvire a facultăţii care ne-au solicitat schimbarea perioadei, pentru că acum sunt încă examene şi licenţe. Or, cum multe trupe neconsacrate sunt formate tocmai din studenţi, am decis să desfăşurăm concursul în luna august, pentru a le da ocazia cât mai multor artişti în devenire să participe”, a explicat Alin Vaida motivele schimbării datei pentru concurs.

Prima ediţie a festivalului Jazz in the Park s-a desfăşurat în perioada 21-23 iunie 2013 în Parcul Central din Cluj-Napoca. Miile de participanţi au asistat la concerte instalaţi confortabil în hamac ori aşezaţi pe iarbă, au vizitat târgurile vintage, de carte şi antichităţi. Printre artiştii care au concertat se numără Otros Aires, Waldeck, Byron, Maria Răducanu, Big Dimm A’Band, Cobzality, Gabriela Costa şi Alex Man, Alex Muşat&White Blues şi Anne&band, alături de surprizele Răzvan Suma (violoncel), Bogdan Vaida (pian) şi Magda Puskas (folk).

Jazz in the Park este un eveniment organizat de Fapte, asociaţie ce activează în domeniile cultural şi educaţional. Activitatea Fapte a început în 2006, cu organizarea de evenimente de carieră prin intermediul cărora tinerii să-şi descopere vocaţia. A continuat apoi prin dezvoltarea mai multor proiecte culturale, menite să ofere comunităţilor perspective noi şi să le crească în acest fel capacitatea de a lua decizii mai bine pentru toţi.

Ediţia 2014 a festivalului se desfăşoară în perioada 4-6 iulie.