Jeune & Jolie: prin meadrele adolescenţei

De: Mioara Tronaru / 24.04.2014, 08:00
Jeune & Jolie: prin meadrele adolescenţei
Jeune & Jolie / Tânără şi frumoasă, în regia lui François Ozon, spune povestea Isabellei, o adolescentă pariziană în vârstă de 17 ani, de familie bună, care se prostituează din pură plăcere. Selectat în Competiţia oficială, Cannes 2013, Jeune & Jolie este distribuit în România de Independenţa Film şi va avea premiera în 25 aprilie.

Jeune & Jolie reprezintă portretul unei tinere de 17 ani în patru anotimpuri şi patru melodii. De la trezirea sexualităţii, la prima ei experienţă. De la explorarea dragostei, până la căutarea identităţii. În film o veţi putea recunoaşte pe Charlotte Rampling, pe Johan Leysen, iar personajul principal, Isabelle, este interpretat de tânăra actriţă debutantă Marine Vacth.

François Ozon, regizorul “specializat” în sexualitatea adolescentină

Jeune & Jolie, în accepţiunea lui François Ozon, este despre experienţa transformării corpului unui copil ajuns la vârsta de 17 ani. “Adolescenţa este cel mai adesea idealizată în cinema”, spune regizorul. “Pentru mine unul, etapa aceasta a fost o perioadă de tranziţie complicată şi nu prea sunt nostalgic când vine vorba despre adolescenţa mea”.

François Ozon recunoaşte că nu a dorit să descrie adolescenţa numai ca un capitol emoţionant din viaţa cuiva, ci mai ales ca unul hormonal. “În această perioadă, corpul nostru trece prin intense schimbări fiziologice şi, cu toate astea, tot ce simţim e un fel de amorţeală. Aşa că, pentru a simţi ceva, ne forţăm corpul sau, de multe ori, chiar încercăm să ne testăm limitele fizice”. Pentru Ozon, tema prostituării nu face decât să încerce să evidenţieze acest lucru, să ilustreze problemele de identitate şi sexualitate pe care adolescenţa le ridică. Sexualitate care încă nu este conectată la emoţie. “Isabelle nu practică prostituţia pentru că nu ar avea din ce trăi sau din ce-şi plăti şcoala. Ci pentru că simte o dorinţă viscerală de a face asta. Putea foarte bine să devină anorexică sau să ia calea dependenţei de droguri, atâta vreme cât asta ar fi fost ceva secret, clandestin, interzis”, mai spune regizorul.

Marine Vacth, primul rol principal într-un lungmetraj

Actriţa Marine Vacth are 24 de ani, iar Isabelle din Jeune & Jolie este primul ei rol principal într-un lungmetraj. În schimb, nu este prima oară când interpretează un personaj numit aşa. Întâmplător sau nu, în 2012 Marine Vacht a jucat în filmul Ce que le jour doita là nuit, o poveste din Algeria anilor ‘30, un personaj numit identic: Isabelle.

Pentru rolul din Jeune & Jolie, actriţa a fost sfătuită de regizorul François Ozon să-şi lase părul mai lung şi să se mai îngraşe câteva kilograme. “Isabelle nu este obsedată de cum arată şi nici de tendinţele din modă”, spune Marine Vacht. “Ea devine fermecătoare şi sexy abia din momentul în care începe să lucreze ca prostituată. Nu este neapărat o femeie frumoasă a zilelor noastre. Este pur şi simplu o femeie frumoasă. O frumuseţe atemporală. François nu a intenţionat ca filmul să fie un studiu sociologic asupra trend-ului ultimilor ani, cel privind studenţi practicând prostituţia pentru a-şi câştiga existenţa”.