Jojo a adoptat un maidanez

De: Cătălina Matei / 23.03.2014, 08:00
Jojo a adoptat un maidanez
De curând, actriţa din ”Serviciul Român de Comedie” şi-a mărit familia cu încă un membru: o căţeluşă maidaneză, pe care a botezat-o Greta Garbo.

“Mi-am dorit  întotdeauna să locuiesc la curte şi de ceva vreme visul mi s-a îndeplinit. Iar activitatea care mă relaxează foarte mult  este grădinăritul. Ajutată  de Achim, fiul meu, am profitat de vremea frumoasă de afară şi am început să lucrez la grădină. Am plantat panseluţe, anemone, primole”, spune  actriţa Cătălina Grama- Jojo, pe care telespectatorii o pot vedea în curând, în cel mai nou sezon al emisiunii Serviciul Român de Comedie, intitulat “Happy Show”, la Antena 1.

Pe lângă Achim , la înfrumuseţarea grădinii a participat şi Garbo, căţeluşa ei. “Am găsit-o în fată porţii, într-o zi geroasă. Noi hrănim câinii din jurul curţii,  îi ştim pe toţi, dar ea a apărut într-o noapte, muşcată de alţi câini, murdară şi flămândă.  I-am pus numele Garbo, inspirată fiind de actriţa Greta Garbo, pentru că mi se părea că se comport  ca un divă  în ciuda faptului că este un câine maidanez. De  fapt şi de drept numele ei adevărat, cel trecut în carnetul veterinarului este Garbo Grama. Este blândă şi cea mai bună prietenă a lui Achim”, spune Jojo.