Jojo a fost premiată de Societatea Umoristică Păcală

21 12. 2010, 12:27

Pe 17 decembrie, în
cadrul Premiilor Păcală organizate de Societatea Umoristică Păcală,
Jojo a primit „Premiul

Distincţia i-a fost acordată la Casa Universitarilor din
Bucureşti, printre premiaţi numărându-se personalităţi precum
Florin Zamfirescu, Oana Pellea, Medeea Marinescu, Marin Moraru si
mulţi alţi umorişti, regizori şi scriitori.

Pentru Jojo, aces eveniment a fost, după cum chiar ea mărturiseşte,
un moment de mare emoţie: „Este prima distincţie pe care o primesc
pentru munca mea de actor. Am fost teribil de impresionată că
oameni atât de valoroşi s-au gândit să-mi recunoască meritele, atât
pentru activitatatea mea în cadrul emisiunii „Serviciul Român de
Comedie” de la PRO TV, cât şi pentru primul meu
rol pentru marele ecran. Felicitările sublimei Oana Pellea mi-au
umplut ochii de lacrimi”, recunoaşte emoţionată Jojo.